Doi imigranți, probabil rromi din Europa de est, au violat sâmbătă după-amiază o italiancă în vârstă de 14 ani și l-au agresat pe prietenul acesteia, în vârstă de 16 ani, în apropiere de un parc din Roma.
Cei doi l-au dus cu forța pe băiat într-un loc întunecat, l-au bătut, au violat adolescenta, după care le-au furat banii și telefoanele și au fugit, relatează „La Repubblica“.
Autoritățile, care au lansat o anchetă, nu i-au identificat încă pe agresori. „Vreau dreptate repede, altfel mi-o fac singură“, a avertizat mama fetei, la sosirea la spitalul unde era îngrijită aceasta.
Ieri-dimineață, un grup de italieni s-a adunat în fața intrării în parcul unde a avut loc agresiunea.
Contactat de cotidianul „Corriere della Sera“, primarul Romei, Gianni Alemanno, aflat în Slovenia, a declarat că este vorba de o „situație de urgență socială“ și că agresorii sunt „probabil rromi“ și aveau accent de imigranți din Europa de est.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















