– Dintre toate hotelurile din statiunea Mamaia, ofiterii americani l-au ales tocmai pe cel al carui patron este un arab
– Hotelul Perla, pe care US Army l-a inchiriat pe bani grei pentru o perioada de trei luni, il are ca patron pe libanezul Mohammad Murad
– Americanii se simt deja -sabotati, confruntandu-se cu frigul din camerele hotelului, fiind obligati sa investeasca sume importante pentru achizitionarea a numeroase instalatii de aer conditionat
– Perimetrul din zona hotelului este inchis cu bariere pazite de santinelele inarmate, iar accesul masinilor se face doar in baza unor liste speciale
– Totodata, intrarea in hotel este pazita de trupe speciale, intreaga zona fiind survolata de elicopterele armatei
– La Bucuresti, in timp ce premierul cere prudenta in declaratii, Mircea Geoana si Ioan Mircea Pascu se contrazic pe tema participarii Romaniei la conflictul din Irak, ministrul apararii anuntand posibilitatea ca Aeroportul Kogalniceanu sa fie o baza de lansare a atacurilor americane
– Din cauza inexistentei unei minime comunicari cu presa, deja au aparut -surse oficiale confidentiale-, care declara ca -pe Aeroportul Mihail Kogalniceanu vor sosi si avioane Boeing 747, care nu vor transporta personal, ci <materiale periculoase>-
– Trupele americane au ajuns si-n Bulgaria
– La ONU, Franta, Germania si Rusia incearca sa impiedice votarea in Consiliul de Securitate a unei noi rezolutii anglo-americane ce deschide calea catre folosirea fortei
Culmea ironiei, dintre toate hotelurile din statiunea Mamaia, ofiterii americani l-au ales tocmai pe cel al carui patron este un arab. Hotelul Perla, pe care US Army l-a inchiriat pe bani grei, pentru o perioada de trei luni, il are ca patron pe libanezul Mohammad Murad. Americanii se simt deja -sabotati, confruntandu-se cu frigul din camerele hotelului, fiind obligati sa investeasca sume importante pentru achizitionarea a numeroase instalatii de aer conditionat. Perimetrul din zona hotelului este inchis cu bariere pazite de santinelele inarmate, iar accesul masinilor se face doar in baza unor liste speciale. Totodata, intrarea in hotel este pazita de trupe speciale care ii legitimeaza chiar si pe militarii americani. Intrega zona este survolata de elicopterele armatei.
Soldatii -unchiului Sam-, in hotelul lui Mohammad
Partea americana a incheiat cu staff-ul Hotelului de trei stele Perla din Mamaia un contract de cazare pe o durata de trei luni. Trebuie precizat ca aceasta structura de cazare de pe litoral apartine investitorului arab Mohammad Murad, care controleaza in prezent reteaua de fast food -Spring Time-. De asemenea, Mohammad Murad este unul dintre cei 13 investitori mari din turism, care detine la ora actuala 1.350 de camere in hotelurile Majestic, Perla si Select din Mamaia, Transilvania din Olimp, Hebe si in complexul turistic Coral Beach Navodari. Totodata, surse neoficiale au declarat ca in Hotelul Perla au fost adusi saci de dormit, care au fost amplasati in barul de noapte de la ultimul etaj. Partea romana a instituit masuri de securitate in jurul hotelului, masuri care ar putea fi extinse in cazul in care americanii vor mai inchiria camere si in alte hoteluri. Personalul civil din hotelurile in care s-au cazat deja americanii a fost obligat sa semneze declaratii ca nu vor furniza informatii presei. In cautarea unei noi unitati de cazare, americanii au vizitat si Hotelul Parc, apartinand unui lider local al partidului de guvernamant. De-a lungul drumului au fost puse lumini si jaloane pentru avertizarea conducatorilor auto pe timp de zi si de noapte.
Bariere de beton si paza inarmata
O parte a personalului hotelului a fost trimis acasa pentru o perioada mai lunga, intrucat militarii americani isi vor asigura singuri facilitatile de cazare. Zona din jurul hotelului a fost inchisa cu bariere pazite de santinelele inarmate, accesul masinilor facandu-se doar in baza unor liste speciale. Totodata, intrarea in hotel este pazita de trupe speciale care ii legitimeaza chiar si pe militarii americani. Aceleasi masuri de securitate au fost luate si la hotelurile Central si Pallas, unde parcarile au fost imprejmuite cu bariere, fiind pazite de militari inarmati. Intrega zona este survolata de elicopterele armatei. Pe de alta parte, autoritatile constantene au prezentat reprezentantilor americani un program bine pus la punct, in vederea asigurarii cu promptitudine a asistentei medicale de prim-ajutor.
Aduc americanii materiale periculoase la Kogalniceanu?
Una dintre problemele care atrag atentia este legata de tipul armamentelor transportate, agentia de presa Infostar transmitand o stire conform careia -surse oficiale confidentiale au declarat ca pe Aeroportul Mihail Kogalniceanu vor sosi si avioane Boeing 747, care nu vor transporta personal, ci <materiale periculoase>-. Secretomania care inconjoara acest subiect este insa absoluta, nici Ministerul Apararii si nici Ambasada SUA la Bucuresti nedorind sa ofere mai multe amanunte. Insa -no comment–ul atasatului de presa al Ambasadei SUA la Bucuresti este destul de interpretabil, ca raspuns la o astfel de intrebare… In plus, surse neoficiale au declarat ieri ca in Portul Constanta sunt asteptate si patru nave militare americane. Toate informatiile referitoare la sosirea militarilor americani, a echipamentelor si tehnicii de lupta au fost facute publice de surse confidentiale, oficialii MApN sau ai ambasadei americane refuzand sa discute despre acest subiect. Ieri, secretarul de stat Sorin Encutescu a anuntat ca MApN si experti americani vor organiza un centru de presa la Aeroportul Mihail Kogalniceanu.
Salvari la dispozitia americanilor
Specialistii militari americani au extins cercetarile si asupra conditiilor in care asistenta medicala de urgenta poate fi acordata de Spitalul Universitar Port si de Serviciul de Ambulanta Constanta. Conducerile celor doua unitati medicale au fost chestionate despre calificarea personalului sanitar, capacitatea unitatii, aparatura ce poate fi pusa la dispozitie si mijloacele de transport disponibile. Serviciul de Ambulanta Constanta i-a informat pe americani despre capacitatea parcului auto si rapiditatea cu care ambulantele se pot deplasa la Baza Militara Mihail Kogalniceanu. In cazul unor chemari de maxima urgenta, medicii vor apela si la ambulantele serviciilor de prim-ajutor de la Medgidia, Navodari si Eforie. Intr-o situatie de criza, Ambulanta Constanta poate trimite catre Aeroportul Mihail Kogalniceanu circa 80 ambulante, din tot judetul, dintre care 10 sunt masini antisoc. Americanii au mai vizitat in aceleasi scopuri si Spitalul Clinic de Urgenta, si Spitalul Militar din Constanta.
Conform aprobarii parlamentului, NATO poate ataca Irakul din Romania
Secretarul de stat nu a comentat nici ipoteza lansarii atacurilor asupra Irakului din Romania, spunand ca ministrul Ioan Mircea Pascu a exprimat deja o pozitie in acest sens. Intrebat daca mai este nevoie de aprobarea parlamentului in cazul lansarii atacurilor din Romania, Encutescu a afirmat ca decizia legislativului de la Bucuresti acopera tot ceea ce inseamna -utilizarea infrastructurii- de catre coalitia antiirakiana. Encutescu a explicat interdictiile introduse in zona prin faptul ca autoritatile trebuie sa aplice legea privind informatiile clasificate, la fel cum militarii americani respecta propriile reglementari.
Zona de sud a comunei Mihail Kogalniceanu este trecuta in categoria zone militare, iar patrulele din aceasta zona sunt formate indeosebi din personal al Politiei Militare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















