Acasă Actualitate În viitor, foamea ne va bate la ușă

În viitor, foamea ne va bate la ușă

DISTRIBUIȚI

România s-ar putea confrunta cu o criză a alimentelor, dacă nu se fac investiții substanțiale în agricultură pentru achiziția de echipamente moderne. Pe termen scurt și mediu suntem feriți de efectele crizei mondiale, apărută pe fondul creșterii excesive a prețurilor ca urmare a reducerii stocurilor și diminuării suprafețelor agricole, apreciază ministrul agriculturii, Dacian Cioloș. "Pe termen lung (…) probabil că o criză la nivel mondial ne-ar afecta mai mult decât până acum", a declarat Cioloș. Producătorii și procesatorii au anunțat noi valuri de scumpiri, mai ales că tarifele la gaze naturale ar putea fi majorate începând cu luna iunie. O soluție pentru încetinirea galopului prețului ar fi organizarea pentru comercializarea directă de către producători și creșterea producției. Guvernul se pregătește însă să impoziteze riguros sectorul agricol, ceea ce ar putea duce la sapă de lemn majoritatea fermierilor. "N-ai producție, nu poți sau n-ai profit, este o aberație a discuta de impozitare", consideră Viorel Matei, președintele Federației Naționale a Agricultorilor din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.