Home Actualitate Inalta Curte intră în UMF-istan: Lupușoru pierde funcția de prodecan după decizia...

Inalta Curte intră în UMF-istan: Lupușoru pierde funcția de prodecan după decizia definitivă a judecătorilor

DISTRIBUIŢI

Conform articolului 25 din Legea privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, persoana față de care s-a constatat existența stării de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi și nu mai poate ocupa niciuna din funcțiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeași lege, timp de 3 ani.
La punctul 32 de la articolul 1 al legii sunt prevăzute „persoanele cu funcții de conducere și de control din cadrul unităților sistemului de învățământ de stat și unităților de stat din sistemul de sănătate publică”, adică și prodecanii UMF Carol Davila.

Astăzi judecătorii Înaltei Curți au respins definitiv încercarea prodecanului UMF Mircea Lupușoru de a anula raportul inspectorilor ANI care au constatat în anul 2018 că acesta s-a aflat în incompatibilitate, încălcând dispozițiile art. 181, alin. (9) și ale art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006.

Citește și Dovedit incompetent pe resurse umane, prodecanul UMF Lupușoru e expert HR într-un proiect din PNRR de 4,5 mil EURO. Ce spun medicii din Colțea?

Minuta soluției pronunțate în dosarul 4626/2/2018 a fost: „Respinge recursul formulat de reclamantul Lupuşoru Mircea Ovidiu Denis împotriva Sentinţei civile nr. 1542 din 22 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2022.”

Așadar rectorul Viorel Jinga este obligat să ia de îndată măsurile pentru ca prodecanul Mircea Lupușoru să nu mai ocupe această funcție, dacă acest incompatibil refuză să demisioneze.

Citește și O nouă fraudă marca UMF-istan sub semnătura rectorului Jinga

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.