Acasă Actualitate Încă trei medici, victime ale unui incendiu în spital

Încă trei medici, victime ale unui incendiu în spital

DISTRIBUIȚI

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, iar 19 pacienţi şi opt cadre medicale s-au autoevacuat, un alt pacient fiind scos de pompieri. Trei cadre medicale au fost transportate la spital cu fracturi, arată primele informaţii oferite de ISU Dolj. E vorba de medicul de gardă și de doi medici rezidenți.

Potrivit ISU Dolj, un incendiu a izbucnit la Spitalul de Psihiatrie din spatele Parcului Romanescu, într-un izolator (rezerva) de la urgenţă. Acolo au fost trimise două subunităţi de interventie, Detasamentul 1 şi 2 Pompieri Craiova cu 6 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 2 autospeciale de lucru la înălţime, 1 descarcerare grea şi 1 ambulanţă tip B. Din primele informaţii transmise Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de 20 mp şi a fost lichidat. În urma incendiului, s-au înregistrat trei victime cadre medicale, care au suferit traumatisme la membrele inferioare prin cădere de la înălţime. Un pacient acuză cefalee. Victimele sunt conştiente şi sunt transportate la spital. În total, 19 pacienţi şi 8 cadre medicale au fost evacuate ori s-au autoevacuat. Aceştia vor rămâne în aceeaşi unitate sanitară într-o altă aripă a clădirii. Din primele date furnizate de conducerea unităţii spitaliceşti, incendiul ar fi fost provocat de un pacient.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.