Acasă Actualitate Încrederea populației: Biserica în cădere liberă, SRI, SIE și DNA în creștere

Încrederea populației: Biserica în cădere liberă, SRI, SIE și DNA în creștere

DISTRIBUIȚI

Realizat de INSCOP Research, în perioada 12-21 iulie 2013, sondajul „Barometrul de opinie publică – Adevărul despre România” a pus în evidență o serie de modificări spectaculoase în ceea ce privește încrederea pe care populația o acordă unora dintre cele mai importante instituții, atât  interne cât și internaționale. La fel ca alte sondaje anterioare, și acesta demonstrează că, după mai mult 23 de ani de democrație șleampătă, românii au din ce în ce mai puțină încredere în instituțiile despre care li se tot spune, pe toate drumurile, că ar reprezenta însăși esența democrației. În schimb, ei încep să se încreadă, din ce în ce mai mult, în așa-zisele „instituții de forță”, inclusiv în serviciile secrete. Dar, marea surpriză a acestui ultim sondaj este scăderea constantă a încrederii pe care populația o acordă Bisericii, Guvernului și Parlamentului.

Guvernul, sub Primărie

Un sondaj similar a fost realizat, tot de INSCOP în primăvara acestui an, în luna martie. Din punct de vedere strict tehnic, sondajul realizat acum, este „defalcat” pe tipuri de instituții. Instituții în care încrederea acordată de români a scăzut, constant, în aceste ultime câteva luni. În lumina acestui din urmă sondaj, instituția politică în care romanii au cea mai multă  încredere este, în mod surprinzător, Primăria care acumulează simpatia a 37,9 la sută dintre cei chestionați, în scădere față de 41,3 la sută în primăvară. Pe locul următor în „topul încrederii” se situează Curtea Constituțional, cu 35,7 la sută, în creștere față de cele 32,7% la sută din sondajul anterior. În schimb, în aceeași perioadă, simpatia și creditul acordate Guvernului au coborât de la 37,3 la sută la 35,6. Zguduit de diverse scandaluri, peste care se suprapune și imaginea unei adunături de îmbuibați nesătui, care se înghesuie să toace inutil banul statului, Parlamentul este creditat de sondajul INSCOP cu încrederea a 25,8 la sută dintre respondenți, într-o scădere relativ abruptă față de cele 29,1 procente care-i erau acordate în primăvară. În schimb, mult mai prost stau în sondaje partidele politice, care nu reușesc să adune decât 14,7 la sută din simpatii. Totuși, ceea ce nu explică acest sondaj, este motivul pentru care, la alegerile de anul trecut, aceleași partide au fost votate cu niște procente care l-ar fi făcut invidios chiar și pe Ceaușescu. În mod neașteptat, cu toate că este atacată și înjurată pe toate drumurile, Președinția, a scăzut cu mai puțin de un procent, de la 25,6 la sută în primăvară la 25,1 la sută în ultimul sondaj de opinie.

Armata scade, SRI crește

În ceea ce privește încrederea în instituțiile executive, pe locul întâi este, în continuare, Armata, creditată cu 64,6 la sută, în scădere față de cele 66,9 la sută în primăvară. Pe locul doi în privința încrederii celor chestionați se află Banca Națională a României, cu 50 la sută, în scădere față de cele 51,9 la sută de astă primăvară. În schimb, serviciile secrete înregistrează o creștere a simpatiei publice. Dacă în cazul SRI această creștere este relativ modestă, de la 47,3 la 48 la sută, Serviciul de Informații Externe cunoaște o creștere semnificativă, de la 44 la sută la 47,6 în actualul sondaj. La fel de mult a cresut și încrederea în mult-hulitul DNA, care a sărit de la 42 la sută la 47,4 la sută. În cazul acestor instituții „de forță”, sociologii de la INSCOP pun creșterea popularității și încrederii care le sunt acordate pe seama  unor evenimente intens mediatizate care le-au adus un spor de vizibilitate: ancheta fraudelor de la BAC precum și readucerea în țară a lui Omar Hayssam.

Biserica și Universitățile

O situație cu totul aparte este cea a procentelor care „contorizează” încrederea acordată Bisericii. Cu toate că și în acest ultim sondaj de opinie, 63,9 la sută dintre cei chestionați au afirmat că au „foarte multă încredere” în Biserică, procentul lor este în scădere față de cele 66,1 la sută din primăvară. Dar ceea ce ar trebui să-i îngrijoreze pe înalții noștri prelați, mult prea implcați în agonisirea de bunuri lumești, este că aceste procente, care scad în continuare, sunt foarte departe de cele 85-90 la sută pe care le avea Biserica în urmă cu doar câțiva ani. În acest „clasament” al încrederii locul doi, după Biserică, este acordat Universităților cu 51,9 la sută, presei cu 42,7 în scădere față de cele 44,5 la sută de care beneficia în primăvară. Tot în scădere sunt organizațiile societății civile cu 34,9 la sută față de 37,6 la sută. Mult mai puțin au scăzut încrederea în sindicate, bănci, și patronate, care au înregistrat descreșteri de sub un procent.
Sondajul INSCOP a verificat și cota de încredere pe care o acordă românii câtorva dintre instituțiile internaționale. În acest sens, în frunte se situează ONU, cu 52,5 la sută, în creștere față de cele 49,9 la sută în primăvară, Uniunea Europeană, cu 49,1 la sută față de 46 la sută. În schimb încrederea în NATO, Parlamentul European, Banca Mondială și FMI nu a înregistrat niște modificări deosebit de spectaculoase.

Constituția? Om vedea..

Problema modificării actualei constituții nu pare a fi pentru români, una dintre cele mai presante priorități. Întrebați dacă în toamnă ar fi chemați la urne pentru modificarea Constituției, doar 38,8 la sută dintre cei chestionați au afirmat că se vor duce su siguranță. În schimb, 40,7 la sută dintre respondenți au afirmat că nu sunt, încă, deciși iar alți 9,9 la sută sunt siguri că nu se vor duce la vot. Asta în condițiile în care 5,3 la sută dintre cei chestionați au declarat că actuala Constituție nu ar trebui schimbată. Așadar, nu se poate concluziona că ar exista un foarte mare interes pentru schimbarea actualei legi fundamentale.
 O situație de-a dreptul dramatică a rezultat după ce respondenții au fost întrebați în legătură cu percepția direcției spre care evoluează țara noastră. Sondajul INSCOP a relevat că 65,5 dintre cei chestionați consideră că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită. Iar asta în condițiile în care anul trecut, USL promitea că dacă o să-i votăm pe ei ne vor da chiar și Luna de pe cer. Nu s-a întâmplat nici pe departe așa astfel că putem bănui că toți cei 22,2 dintre respondenți care au afirmat că direcția ar fi cea bună sunt, probabil, membri sau simpatizanți- din nu se știe ce motive- a aceluiași USL.

Vasile Surcel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.