Oare cât or fi investit ăștia în programul anti-Băsescu? Pare o investiție imensă – poate cea mai mare a băieților deștepți în ultimii ani. Socotind câți bani au pierdut mogulii în canibalismul TV antiprezidențial, rezultă că ori au și mai mulți de salvat ori execută un ordin imposibil de refuzat. Sau e o luptă sfântă pentru libertate.
Unii posesori de dosare penale se tem că un nou mandat Băsescu le-ar aduce sentințe multianuale – în timp ce Vadim anunță că dimpotrivă „Băsescu intră la pușcărie“ dacă pierde al doilea mandat. Și cum, din păcate pentru banii lor, investitorii și-au dat seama că au mizat prost pe dl Geoană pentru că acesta n-ar ajunge la Cotroceni pentru liniștea lor decât în absența dlui Băsescu, bătălia politico-mediatică pentru descurajarea candidaturii președintelui este extrem de aprigă. Filmul seamănă cu cel utilizat cu succes împotriva dlui Constantinescu (și atunci PNL a fost primul care l-a abandonat!) și are toate însemnele serviciilor. Dacă n-ar fi atât de grețoase, unele secvențe ar putea fi capodopere de teatru absurd. De pildă, acuzația că președintele Băsescu și fratele său furnizează armament teroriștilor. Cum? Simplu: prin macaralele dlui Mircea Băsescu care au mutat niște containere cu explozibil (intrate legal în vamă) din depozit pe trailerele care le-au dus la Băbeni, pentru prelucrarea muniției. „Dacă explozibilul a fost revândut apoi în Angola, nu e grav?“ a întrebat insinuant dl Gușă. Absolut! Orice tocilar e complice la omor dacă vreun cuțit ascuțit de el ajunge ulterior la un asasin. Probabil că nici cei care au privit containerele pe șosele nu sunt străini de terorism. Pentru dl Băsescu însă, teroristul nr. 1 e fratele său care din prostie sau din lăcomie cade grămadă în orice laț – dar principalul vinovat este președintele care l-a lăsat nesupravegheat. Putea să-i spună clar: Mirceo, dacă faci afaceri aiuristice, mi-ești ca un frate; dacă te abții, mi-ești ca doi. Atașații de presă și de afaceri au profitat din plin de întâmplare – numai că, la fel de lacomi, au exagerat prea tare ajungând (ca Roșca Stănescu) la delir terorist. Scenariul Mircea (Băsescu) pentru Mircea (Geoană) s-a întins până la marea cea mare unde dl Geoană a primit trofeul electoral la festivalul de la Mamaia, dar nu pentru interpretare sau compoziție – ci în calitate de nepot: ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, Mamaia i-a așezat puișorului bereta, poate ajunge și el marinal când se face mare. Sau măcar baltă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















