Un bărbat din Pitești a sesizat poliția, reclamând că i-a dispărut averea dintr-o cutie de valori depusă la sucursala unei bănci din oraș. Paguba este de peste 5 miliarde de lei vechi, a anunțat fiul păgubitului, explicând că acolo se aflau peste 130.000 de dolari, câteva zeci de mii de lei și bijuterii din aur. Printre acestea, și o moștenire de familie, un ceas de aur vechi de o sută de ani
Presupusa dispariție a valorilor a avut loc la o sucursală BCR din Pitești, iar descoperirea a fost făcută vineri după-amiază. Bărbatul s-a dus să scoată o sumă de bani din casetă, pentru a încheia o tranzacție, a deschis caseta și tot ce lăsase spre păstrare se afla acolo. ?ê?£i-a scos suma de bani necesară, dar după câteva ore s-a întors la bancă pentru a o depune înapoi, întrucât tranzacția nu se finalizase. A avut neplăcuta surpriză să constate, a povestit fiul victimei, că în căsuța din seif nu se mai afla nimic „La ora 11 când a fost acolo erau banii, la ora 14.00, când a mers să depună înapoi ce luase din sumă nu mai erau. Era căsuța goală”, a explicat Daniel Florea, fiul păgubitului. Acesta a lansat un apel către toate persoanele care au depus astfel de obiecte sau sume de bani în custodia băncii, să vină să verifice dacă au fost prădați. „Aș ruga pe toți cei care au la banca respectivă bunuri, să meargă să-și verifice căsuțele, pentru că s-ar putea să fi fost mai multe sparte”, a adăugat Daniel Florea. Bărbatul este însă sceptic că-și va mai recupera paguba, ”dar sigur cineva se va duce la închisoare”. El suspectează angajați ai băncii, explicând că seiful se află la subsol, iar pentru a ajunge acolo se trece de un paznic și există mai multe camere de luat vederi. Ușa de acces în încăperea de valori este încuiată cu mai multe chei, iar fiecare căsuță închiriată este asigurată cu alte două chei diferite, dintre care una se află în custodia băncii, iar cealaltă se află în posesia persoanei care a închiriat căsuța de valori. Accesul la caseta de valori nu se poate face decât prin acționarea simultană a ambelor chei.
Polițiștii au luat în calcul toate variantele, inclusiv posibilitatea unei înscenări. „Noi o să vedem, nu putem să ne pronunțăm deocamdată asupra veridicității faptelor, luăm în calcul orice variantă și vom stabili cu exactitate ce s-a întâmplat”a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Dănuț Dinu. Potrivit oficialului, oamenii legii au primit un apel prin serviciul de urgență 112, iar criminaliștii au ajuns la bancă, au ridicat amprente, au sigilat încăperea și au audiat o parte din angajații sucursalei bancare. Mai mult, au ridicat și înregistrările de pe camerele de supraveghere, astfel că sunt optimiști cu privire la descoperirea identității făptașului. Până acum, nu au mai existat cazuri similare în Pitești, dar aceeași bancă a mai fost ținta a două reclamații, în această vară, la Ploiești. Scenariul a fost similar, iar prada, în total cam un milion de euro, tot bani și bijuterii.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















