Japoneza Rika Sato și-a găsit o mamă în România

Cum ați descrie relațiile dintre România și Japonia? Dacă luăm în considerare aniversarea a 50 de ani de cooperare între cele două țări și faptul că Japonia ne trimite ajutoare chiar din anul 1991 (de mai înainte de a mă fi născut eu), aș zice că ne înțelegem „destul de bine“. Am primit ajutoare financiare pentru dezvoltarea Portului Constanța, îmbunătățirea stării drumurilor și reamenajarea sistemului de cale ferată. Unele proiecte s-au dovedit reușite deosebite. Cert este că japonezii nu au încetat să ne susțină de atunci și până în prezent, nu doar cu bani, ci și cu voluntari dedicați, ajunși în România prin Asociația JOCV – Japan Overseas Cooperation Volunteer. Acoperind o mare parte a României, din anul 1997 până în ianuarie anul acesta, 112 persoane calificate din Japonia au venit în ajutorul românilor (în București, Cluj, Târgu Mureș, Timișoara, Sibiu, Iași, Cluj, Bacău, Slatina, Târgoviște, Brașov, Tulcea, Ploiești și Botoșani). Profesori de japoneză, karate, kendo, chiar și antrenori de baseball (un joc foarte popular în Japonia, dar mai puțin practicat în România) au venit să promoveze cultura și obiceiurile nipone. De asemenea, ajutoarele pentru spitale și cămine pentru copii au contribuit la îmbunătățirea condițiilor micilor locatari. De fapt, ceea ce mi se pare cel mai important, este că oamenii din România au avut de câștigat din aceste eforturi susținute.

Experiențe

Chiar ieri am avut prilejul să stau de vorbă cu un fost voluntar JOCV care a lucrat 2 ani în  România, la Constanța, într-un adăpost pentru copii defavorizați. Numele ei este Rika Sato. Ne-am așezat la masă, iar ea a început prin a-mi spune că acești 2 ani petrecuți în România au fost doar ca o încălzire ușoară înainte de a începe alergarea, pentru că doar după ce a petrecut 2 ani aici a început să descopere cu adevărat țara noastră și să înțeleagă ce ar putea face să ne ajute. Apoi s-a întors în Japonia, dar la scurt timp s-a ivit a doua oportunitate de a se întoarce în România și a ales să o folosească.
„Deși prima experiență a fost destul de scurtă, am putut să mă întâlnesc cu «mama mea din România», îmi spune ea, descriind o vecină mai în vârstă pe care toată lumea o striga Geni (n.r. Rika aflând numai după ceva timp că Geni venea de la Eugenia).
„De ce mamă?“, am întrebat, și ea mi-a povestit cum Geni o asculta și o alina de fiecare dată când îi era greu, și că de nenumărate ori îi redă încrederea în sine și îi dă motive să continue.
„Cu ajutorul ei am ajuns să fiu mai hotărâtă și mai sigură pe mine însămi“. Cum în japoneză există zicala „Respectă întâi oamenii din jur și după aceea pe tine“, mulți japonezi preferă să se acomodeze nevoilor unui grup, decât să-și urmărească solitari propriile interese. Acesta este un lucru bun deoarece înveți să te gândești și la alții și să le asculți părerile (cât de bune sau rele ar fi ele), iar făcând asta, lumea, ideile și opțiunile pe care le ai se vor extinde. Dar, bineînțeles, odată cu această acomodare este bine să nu uiți de tine, de opiniile și nevoile tale (cu alte cuvinte, ceea ce te definește).
„Îmi place că românii se cunosc pe ei înșiși și știu ce vor de la viață“, îmi spune Rika la sfârșitul discuției, un lucru care îmi dă de gândit. Poate cel mai bun fel de a-ți cunoaște țara și poporul este prin ochii oamenilor din altă țară, deoarece e mai ușor să scrii pe o foaie nouă decât pe una deja scrisă. Chiar ieri, eu, o româncă, am învățat ceva valoros de la o japoneză, iar poate în viitor voi putea întoarce favorul și voi putea ajuta, cât de puțin, un prieten din „Țara cireșilor în floare“.
Andra Ignat