În unul din numerele din luna decembrie, cotidianul nostru atrăgea atenţia asupra transformării Agenţiei Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANRC) în Autoritatea Naţională pentru Reglementarea în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI). La vremea respectivă intuiam că reorganizarea, în fapt -aceiaşi Mărie cu altă pălărie- are ca scop neaplicarea sentinţei judecătoreşti definitive, prin care justiţia impunea lui Călin Popescu Tăriceanu reinstalarea lui Ion Smeeianu în funcţia de preşedinte al ANRC, considerat de justiţie demis abuziv. La acea dată, chiar înainte de desfiintarea ANRC, guvernul anunţa că: -decizia judecătorească va fi pusă în aplicare în cel mult 30 de zile de la pronunţare, până atunci postul fiind ocupat de Dan Georgescu-. În fapt, la cabinetul primului ministru se lucra la menţinerea în funcţie a preşedintelui numit de Călin Popescu Tăriceanu, chiar în pofida unei hotarâri judecătoreşti. Unul dintre ultimele acte semnate de premier anul trecut în 29 decembrie, a fost (între altele) şi decizia ca Dan Cristian Georgescu a fie numit în funcţia de preşedinte al ANRCTI. Adică, tocmai preşedintele numit în locul lui Ion Smeeanu în martie 2005. Reorganizarea ANTC nu a avut alt scop decât blocarea aplicării sentinţei care îi dădea dreptul lui Ion Smeeanu să conducă instituţia în pofida intereselor meschine ale clasei politice aflată acum la guvernare, şi să îl menţină în funcţie pe Dan Georgescu. Astfel, încă o dată, trepticurile politice fac legea în detrimentul unei sentinţe judecătoreşti definitive. Tot cu ocazia deciziiilor, pe sfârşit de an au mai fost instalaţi sau au părăsit executivul: Hârţan Alexandrina-Luminiţa ce a fost numită vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, iar Kramer Alper a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei şi Comerţului. De fapt, Hârţan Alexandrina – Luminiţa este acelaşi vicepreşedinte de la ANRC (numită după înlăturarea lui Ion Smeeanu odată cu Dan Georgescu ca preşedinte), iar Kramer Alper de la MEC a fost revocat datorită reconfigurării schemei de conducere a MEC de la sfârşitul anului trecut.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















