Lacrimi și tăcere în Valea Jiului

"Valea Plângerii" a răsunat din nou de strigătele de durere ale famiilor, prietenilor și colegilor minerilor morți în urma exploziilor de sâmbătă, din mina Petrila. Trupurile neînsuflețite ale altor patru ortaci, scoși din subteran luni seara, au fost conduse, ieri, pe ultimul drum, în acordurile fanfarelor care au interpretat "Imnul minerilor". Attila Elekes, în vârstă de 35 de ani, a fost înmormântat în cimitirul din Petroșani, iar ceilalți trei colegi: Nicolae Puian, de 36 de ani, Daniel Frățilă, de 38 de ani, și Dan Mateș, de 35 de ani, au fost  înhumați în cimitirul din Petrila. La slujbele de înmormântare au participat sute de oameni. Mulți dintre ortaci au purtat echipamentul de lucru și au ținut lămpașele aprinse.
În acest timp, familiile și rudele celorlalți patru mineri, ale căror trupuri neînsuflețite au fost scoase, marți seara, din mina morții, se pregăteau de înmormântarea celor dragi. Totodată, locuitorii Văii Jiului se interesau de starea de sănătate a celor opt mineri răniți, aduși în București, duminică, la Spitalul de Urgență Floreasca și la Spitalul de Arși. Nici veștile primite de aici "nu sunt tocmai bune". Doi dintre cei trei ortaci internați la Spitalul de Urgență Floreasca erau, aseară, în stare gravă. Toți trei, însă, erau internați la Terapie Intensivă și, potrivit medicilor, "în cazul accidentelor cu arsuri, în fiecare moment pot interveni modificări în starea de sănătate". Specialiștii Spitalului de Arși au efectuat, ieri, transplant de piele la membrele superioare ale celui de-al doilea miner adus aici cu arsuri pe 85% din suprafața corpului.
Starea minerului operat marți, care are arsuri pe 80% din suprafața corpului, este în continuare critică. Și ceilalți doi colegi ai lor care au arsuri pe suprafețe mari din corp sunt în stare critică. Cel de-al cincilea miner, cu arsuri pe 10% din suprafața corpului, mai necesită, potrivit medicilor, supraveghere medicală cel puțin o săptămână. Șase dintre cei opt mineri internați la Spitalul din Petroșani au fost, ieri, externați. În spital au rămas doar cei doi care s-au prezentat la spital luni, respectiv marți, și care prezintă afecțiuni ale căilor respiratorii.
Nici acum, după tragedia de sâmbătă, minerii din Valea Jiului nu spun cu "voce tare" nemulțumirile pe care le au. Cu greu le smulgi câteva cuvinte. Se tem ca nu cumva "cineva de acolo de sus", mai exact, conducerea Companiei Naționale a Huilei, să nu le afle numele. Câțiva povestesc în șoaptă ceea ce se întâmplă de multă vreme. Aici, "dacă nu îți ții gura, îți cauți de lucru. Ni s-a spus clar, de către unii dintre liderii noștri sindicali, că trebuie să respectăm Çlegea tăceriiÈ. Și am respectat această lege, și uitați unde am ajuns…". În anii 2003-2004, unii dintre mineri și-au luat "inima în dinți" și au cerut să iasă din sindicate. Dar au fost în continuare obligați să respecte "legea tăcerii" pentru a nu-și pierde locul de muncă. Încă de pe atunci, ortacii reclamau lipsa echipamentelor corespunzătoare. Și acum, după dezastrul de la mina Petrila, prea puțini mineri povestesc, pe la colțuri, ceea ce s-ar fi întâmplat, sâmbătă, acolo: "Se știa, se pare, și la nivelul conducerii CNH, despre acumularea de gaze și de existența jarului de aproape o lună. Sâmbătă, unii dintre noi am cerut să stingem jarul, dar ni s-a spus că trebuie să facem producție și că, dacă dăm cu apă peste cărbune, trebuie să oprim producția…". Acum, oamenii așteaptă rezultatele anchetei care, probabil, vor fi cunoscute peste câteva săptămâni.