Guvernul va lua in discutie astazi adaptarea legislatiei romanesti in domeniul combaterii spalarii banilor si al finantarii terorismului la acquis-ul comunitar. Ministrul justitiei, Cristian Diaconescu, spune ca proiectul depus reuneste notiunile de spalarea banilor si finantarea actelor de terorism, acestea urmand sa fie supuse unui regim unitar de prevenire si combatere.
Totodata, acest proiect largeste sfera persoanelor si institutiilor care au obligatia de raportare catre Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a tranzactiilor suspecte de finantare a terorismului sau de spalare a banilor. Noul act normativ instituie obligatia transmiterii de catre Oficiu a informatiilor generale privind tranzactiile suspecte, precum si a celor privind tipologiile de spalare a banilor si de finantare a terorismului catre persoanele fizice si juridice, precum si catre autoritatile cu atributii de control financiar si celor de supraveghere prudentiala.
De asemenea, informarea transmisa de Oficiu catre Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie constituie mijloc de proba, iar identitatea persoanei care a sesizat Oficiul este protejata.
Proiectul instituie si obligatia autoritatilor de supraveghere prudentiala de a emite norme privind masurile necesare pentru stabilirea identitatii clientilor. Legea va imbunatati sistemul masurilor confiscarii speciale, al masurilor asiguratorii.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















