Home Actualitate Litoralul risca sa ramana fara apa potabila

Litoralul risca sa ramana fara apa potabila

DISTRIBUIŢI

Lipsa oricarei reactii din partea Edilmed Medgidia poate sa duca la blocarea alimentarii cu apa potabila a orasului Constanta, precum si a statiunilor. C.N. Administratia Canalelor Navigabile S.A. a protestat oficial fata de indiferenta cu care SC Edilmed SA trateaza problema poluarii cu ape uzate in zona localitatii Medgidia.

De mentionat ca Statia de pompare ape uzate SP1 nu functioneaza inca din data de 1 august ora 16.30, iar apele uzate menajere neepurate sunt evacuate direct in Canalul Dunare – Marea Neagra (CDMN) la KM 39+300, malul drept. Mai mult, nici Statia de pompare ape uzate SP3 nu a functionat luni, 1 august, intre orele 15.30 – 20.00, apa uzata menajera neepurata fiind deversata direct in CDMN. Exista deja poluare permanenta a apei din CDMN cu ape uzate menajere neepurate, pe raza municipiului Medgidia, prin cele sapte canalizari pluviale, iar poluarea se accentueaza prin nefunctionarea statiilor de pompare ape uzate. Ca urmare a acestor poluari cu ape uzate menajere, in conditiile sezonului cald, a aparut deja vegetatie pe suprafata apei din canal, existand pericolul ca aceasta sa devina improprie unei surse de apa potabila. C.N. ACN S.A. a solicitat societatii Edilmed SA Medgidia sa ia masuri urgente de stopare a tuturor deversarilor de ape uzate neepurate in canal si sa respecte legislatia in vigoare privind colectarea, epurarea si evacuarea apelor in emisar.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.