Ieri a apărut vestea că la șefia Institutului Național al Patrimoniului e fost instalat un copil de mingi de-al marelui combinator Relu Fenechiu, unul dintre cei mai penali miniștri ai actualei guvernări. Alexandru Muraru, pionul lui Fenechiu, are de-a face exclusiv cu politica, mai exact este absolvent de studii politice iar întreaga sa carieră politică este concentrată în zona multifuncțională de țutăr al servilor lui Fenechiu. Adică un fel de sluga slugilor. Cv-ul lui Muraru zice că în perioada 2005 – 2009 a fost consilier la cancelaria premierului României, în intervalul aprilie – decembrie 2007 a fost consilier personal al ministrului Justiției – Tudor Chiuariu, cel care-i lipea cu limba timbrele pe plicuri lui Fenechiu, pe vremuri, la firmă – iar în perioada 2011 – 2013 a fost consilier pentru Parlamentul României. Gașca de la Iași, controlată la vârf de Fenechiu s-a înfiltrat și ea pe unde a putut, pe unde a găsit câte un locșor gol.
Cu toate că, inclusiv organismele Uniunii Europene atenționează asupra faptului ca un membru al Guvernului României are grave probleme cu legea, acesta continuă să-și planteze oamenii la nivelul conducerii instituțiilor statului, de unde pot fi scoși bani publici. Relu Fenechiu a susținut numirea ieșeanului Alexandru Muraru, ca director general la conducerea Institutului Național al Patrimoniului (INP). Acest organism decide modul în care se alocă fondurile într-un domeniu extrem de bănos. Toate acestea vin pe fondul în care, recent, la deschiderea Palatului de la Ruginoasa, Fenechiu afirma public că: "Daniel (Daniel Barbu, actualul Ministru al Culturii – n.r.), este prietenul meu și vreau să fie lângă mine… ".
INP-ul este o instituție de importanță națională, cu personalitate juridică, aflată în directa subordine a Ministerului Culturii. În fapt, atât Alexandru cât și Andrei (frați gemeni – n.r.), deși sunt betonați de CV-uri stufoase, sunt considerați uneltele secrete ale lui Fenechiu, în pregătirea unor afaceri dubioase. Miraculos, Alexandru a ocupat, în perioada 2005-2009, și postul de consilier la Cancelaria Prim-Ministrului al României, Calin Popescu Tariceanu, iar în intervalul aprilie-decembrie 2007, și de consilier personal al Ministrului Justiției de la acea vreme, Tudor Chiuariu, tot unul dintre acolitii penali ai lui Relu Fenechiu. Fratele acestuia, Andrei, ocupă funcția de conducere la Centrul de Studii asupra Comunismului si Postcomunismului, în buna tradiție a nepotismului clientelar romanesc.
Relu Fenechiu, o bijuterie a Sistemului, un șef de clan infracțional
Institutul Național al Patrimoniului este o vacă de muls la greu. Deja de numele acestei instituții se leagă percheziții ale organelor de poliție, dosare penale, scandaluri legate de licitații trucate. Spui „licitații trucate“ spui Fenechiu – dacă ne amintim că încă de prin 2007, DNA-ul îi făcuse niște dosare atât baronului de Iași cât și șefului Finanțelor Iași, Anton Doboș, cel care i-a înlesnit niște licitații lui Fenechiu. Degeaba a încercat Fenechiu să mătrășească dosarele de la DNA prin toate mijloacele prin intermediul lui Chiuariu, pus ministru la Justiție cu unicul scop de a-l scoate basma curată pe patronul său. Anul trecut Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în luna iunie, în dosarul cunoscut sub numele „Transformatorul“ – prejudiciu de 75 de miliarde de lei vechi – unde el este acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată, infracțiuni pe care, conform actului de acuzare, le-ar fi comis pe vremea când era acționar sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iași și SC Tehnorom SRL Iași. Doar în acest dosar Fenechiu s-ar putea alege cu vreo 15 anișori de pușcărie. Mai sunt și alte dosare.
Dar mai sunt și alți bani de furat și alte locuri din care se pot bobina afaceri dubioase. Institutul Național al Patrimoniului administrează bani publici, – delicatesa preferată a lui Relu Fenecheiu – și avizează deschiderea unor șantiere de restaurare, organizează licitații și are în gestiune averi fabuloase, nu doar din domeniul imobiliar în care este intromisionat până în gât Fenechiu, cu clanul său de la Iași, cu alde Nechita și Iulian Dascălu, interpusul lui Daniel Ciobotea în afaceri cu bani via Cipru.
Numai dacă te uiți la câteva dintre atribuțiile Institutului pe care îl controlează acum Fenchiu și înțelegi cu ușurință miza:
„INP: – gestionează fondurile destinate cercetării, expertizării și executării lucrărilor de consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice, finanțat de la bugetul de stat;
– administrează, în numele Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, monumentele istorice intrate cu orice titlu în proprietatea statului, altele decât cele administrate de alte instituții publice;
– gestionează, prin acordarea de credite, sumele provenite din aplicarea timbrului monumentelor istorice, precum și din alte surse cu aceeași destinație;
– elaborează, potrivit strategiei Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, și supune spre aprobare acestuia Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice și asigură atribuirea contractelor de proiectare și execuție a lucrărilor de restaurare, conservare, protecție și punere în valoare a obiectivelor cuprinse în acesta;
– verifică și propune spre avizare, potrivit legii, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările contractate“
Bani, contracte, avize, bugetul de stat. Cuvinte magice pentru Fenechiu și a sa gașcă de hoți.
„Distrugerea sistematică și sălbatică a Patrimoniului românesc“
Patrimoniul românesc a fost lovit din răsputeri încă din anii 90. Prin „grija“ specială a lui Andrei Pleșu, unul dintre educatorii actualului șef pus de Fenechiu la Patrimoniu, vreme de un deceniu România nu a avut o lege a Patrimoniului, iar în intervalul respectiv s-a furat la rupere. În ianuarie 1990 Pleșu a abrogat Legea Patrimoniului Cultural, măsură care nu a făcut decât să încurajeze acțiunile de jaf din toate siturile arheologice și care a adus multe alte monumente de importantă istorică într-o stare avansată de degradare. Au fost distruse, sistematic și perseverent, urme ale trecutului antic și medieval ale poporului român, s-a mers pe un program general de subminare și distrugere a reperelor identitare românești.
Instituția de astăzi a Patrimoniului intrată pe mâinile unei haite de bandiți purta pe vremuri numele de Comisiunea Monumentelor Istorice înființată în anul 1892 sub autoritatea Ministerului Instrucțiunii Publice. În fruntea Comisiunii s-a aflat un Nicolae Iorga. Acum avem pe scaunul lui Iorga unarendaș pe ogorul penalului Fenechiu.
În 2008, s-a organizat sub conducerea președinției o trecere în revistă sistematică a situației actuale a Patrimoniului românesc. Concluziile sunau ca un semnal de alarmă. Din păcate un semnal de alarmă în gol.
Astfel se sublinia faptul că „administrațiile locale văd în patrimoniu un obstacol în calea dezvoltării și nu îl abordează ca un factor de identitate și un potențial de dezvoltare pentru comunitate. De multe ori, neglijența la nivel local, incompetența și încălcarea legii au dus la degradarea ireversibilă a patrimoniului.“
Patrimoniul național, care înseamnă moștenire istorică, memorie, identitate este devastat iar protejarea și conservarea sa care ar fi trebuit să constituie o prioritate națională nu face obiectul unei politici naționale coerente și susținute, dimpotrivă, s-a perpetuat o politică sălbatică de distrugere a patrimoniului.
ÎÎn Raportul Comisiei formate din vârfurile specialiștilor în domeniu se evidențiează
“carențe legislative și disfuncțiilor instituționale care permit sau chiar fac posibilă degradarea și distrugerea patrimoniului.
Raportul oferă această diagnoză, pecare oilustrează prin analiza științifică a numeroase cazuri. Din cuprinsul lui reiese clar că, deși România a adoptat documente internaționale în domeniul conservării patrimoniului, acest fapt nu este asumat deplin la nivelul legislației, al politicilor și al deciziei administrative. Cauzele degradării și ale distrugerii patrimoniului pe care le semnalează Comisia se referă la:
• nerespectarea legii sau aplicarea ei defectuoasă;
• lipsa de unitate și de coerență între legislația primară și cea secundară;
• necorelarea protecției șiapunerii în valoare apatrimoniului construit șiazonelor protejate cu planurile de dezvoltare;
• necorelarea alocărilor bugetare cu planificarea și execuția;
• lipsa bugetelor multianuale;
• lipsa Cadastrului general;
•existența competențelor și responsabilităților paralele de decizie, avizare, sancțiune și control;
• existența unui regim sancționator lax și lacunar;
• gestiunea ineficientă a programelor de finanțare, mai ales a fondurilor de post-aderare;
• carențe de formare și pregătire a celor care activează în domeniu;
•lipsa monitorizării intervențiilor asupra monumentelor, siturilor istorice și arheologice sau a imobilelor din zonele protejate din spațiul urban și rural;
• insuficiența personalului specializat.
Pe lângă toate aceste carențe, pe lângă deficitul general legat de proasta administrare și cretinismul local, se adaugă tagma jefuitorilor, clanurile ticăloșilor și rețelele organizate de infractori care scot sitematic din țară obiecte de patrimoniu și vestigii arheologice inestimabile.
“Distrugerea sau degradarea patrimoniului construit și natural înseamnă dispariția memoriei și a identității culturale a cetățenilor României și, în consecință, incapacitateade a transmite această moștenire generațiilor următoare – este probabil ca în scurt timp, din cauza motivelor deja semnalate, localitățile din România să își piardă – definitiv și irevocabil – identitatea“ – așa sună o frază de debut a Raportului elaborat cu cinci ani în urmă de specialiștii patrimoniului cultural românesc.
Relu Fenechiu are o experiență bogată pe aria distrugerii, jafului și degradării. Este binecunoscută capacitate sa în întreaga Moldovă. Acum, are șanse serioase să-și extindă capacitățile la nivel național, că tot a mai rămas câte ceva de jefuit, distrus și demolat. Nu de alta dar prietenii lui Fenechiu știu să facă mall-uri, la o adică, și pe Sarmisegetuza.
George Roncea
