
Președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din Romånia (APMGR), Dragoș Damian, afirmă că 1.500 de medicamente ieftine au dispărut de pe piață în ultimii trei ani, pentru că nu au mai fost cerute, asistându-se la un derapaj către cele scumpe, „evident, dintr-o proastă finanțare“. Acesta a făcut o radiografie a mafiei din farmacii și din cadrul producătorilor de produse farmaceutice ieftine care de-a lungul anilor au dus la dispariția de pe piață prin „grija“ sistemului care a creat adevărate rețele de tip mafiot, în detrimentul pacientului.
„Medicamentul este făcut pentru România, dar nu ajunge la pacientul român, întrucât producătorul nu mai fabrică cât fabrica. Fabrică mai puțin pentru că știe că medicamentul nu mai este cerut. Se clădește un cerc vicios și dispar medicamentele de pe piață. Exact la fel cum dispar cele ieftine. În momentul în care eu nu am cerere de medicamente ieftine, deși sunt stupefiat, aduc medicamentul ieftin, el este preț de referință, în schimb eu nu am cerere pentru medicament, întrucât CNAS plătește la 300 de zile farmacistul. Farmacistul din ce să supraviețuiască? Nu are nicio vină farmacistul. Ia banii de la pacient, pe care și-i blochează mai mult la casă, utilizând medicamente scumpe“, a explicat Damian, pentru Mediafax. El a mai spus că din 2008 și până în 2011 au fost refuzate de piață 1.500 de medicamente, printre care medicamente oncologice ieftine. „Pur și simplu nu mai erau utilizate. Este vorba despre medicamente oncologice, cardiovasculare, foarte multe pentru terapii antiinfecțioase. Este foarte clar că autoritățile trebuie să aibă consultanți mai buni. Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate trebuie să înțeleagă ceea ce se întâmplă în piață. Acest derapaj către medicamente scumpe pleacă din proasta finanțare a sistemului și absența oricărei note de fundamentare, a modului în care sistemul este finanțat, nu ai un studiu de impact. De exemplu, poți spune de mâine vrem să mai introducem încă o sută de molecule pe listă. Dar, pentru asta, verifici dacă există o sursă de finanțare, există un studiu de impact. Este o mișcare către medicamentele scumpe, însă cu toții ne plângem de starea sistemului sanitar care este dezastruoasă“, a adăugat președintele APMGR. El spune că este o decădere structurală a sistemului sanitar, pacienții nemaiajungând la medicamente. „Cu atât mai atipică este situația, cu cât în ultimele șase luni au intrat pe piața farmaceutică din România cel puțin 20 sau 30 de medicamente generice care trebuiau să scadă cheltuielile cu până la 50% pe acele sectoare terapeutice. Produsele generice vin de la marile companii de generice, sunt deschise pe piață și nu sunt utilizate. Există acest fenomen de migrare către medicamentul mai scump, pentru că farmacia este prost finanțată, recuperează banii la 360 de zile și atunci ce va face? Va vinde un medicament mai scump ca să obțină un pic de cash de la pacient, și cercul vicios se agravează“, a continuat Dragoș Damian. El spune că totuși medicamentele reprezintă în acest moment 30% din cheltuielile de sănătate, iar plata lor se face din rectificare în rectificare. Potrivit lui Damian, este necesară crearea unei culturi de generice. Damian afirmă că dacă nu ai vaccinuri, nu ai prevenție. El a criticat totodată faptul că taxa pe viciu, instituită de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, pentru sistemul sanitar nu se regăsește în sistem. El a adăugat că mulți producători naționali de generice s-au orientat spre două direcții în lipsa unei strategii în domeniu și anume vânzarea medicamentelor fără prescripție medicală, chiar dacă și pe acestea le creditează, și exportul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















