Home Actualitate Marcel Lică, arestat pentru o mită de 2.000 de dolari

Marcel Lică, arestat pentru o mită de 2.000 de dolari

DISTRIBUIŢI

Cei doi arbitri, Marcel Savaniu și Sorin Corpodean, precum și vicepreședintele autosuspendat al CCA, Marcel Lică, au primit ieri, de la magistrații Tribunalului Argeș, mandat de arestare pentru 29 de zile, în dosarul „mită pentru arbitri“. Avocații celor trei inculpați au depus recurs la decizia de arestare preventivă a clienților lor, însă trebuie să aștepte motivarea magistraților pentru a-și susține acțiunea. Potrivit rechizitoriului procurorilor, arbitrul Sorin Corpodean este acuzat că a primit 15.000 de dolari de la Liviu Făcăleață, pentru a avantaja FC Argeș. De asemenea, și arbitrul Marcel Savaniu a primit, tot de la Făcăleață, 3.000 de dolari, în același scop, iar Marcel Lică a primit 2.000 de dolari, pentru a face un raport de observare favorabil echipei. Direcția Națională Anticorupție mai precizează că în această cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, fără a preciza însă despre cine este vorba.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.