Primarul municipiului Constanta, Radu Mazare, a anuntat, ieri, ca va propune Consiliului Local al Municipiului Constanta, in sedinta din 25 octombrie a.c., reintroducerea a trei din cele 16 taxe speciale care au existat in statiunea Mamaia si in municipiul Constanta pana in 2006, dar care au fost anulate de instanta, la solicitarea prefectului judetului, Danut Culetu.
Mazare va propune reintroducerea de la 1 ianuarie 2007 a taxei de irigare a spatiilor verzi, a taxei pentru linistea publica si a taxei de bariera. Conform edilului constantean, taxele respective vor fi suportate de hotelieri, de comercianti si de soferii autoturismelor care nu sunt din Constanta.
Daca proiectul lui Mazare va fi aprobat, hotelierii vor trebui sa plateasca o taxa de irigare de 33 RON/loc de cazare, iar comerciantii o taxa anuala de liniste variind intre 11 si 1.096 RON. Taxa de bariera, aplicata soferilor din afara Constantei, urmeaza a fi de 3 RON/intrare in statiunea Mamaia sau de 246 RON un abonament estival. Taxele urmeaza a fi reintroduse, conform lui Mazare, in vederea strangerii unor fonduri de un milion de euro destinate investitiilor care se vor derula in statiunea Mamaia: o pasarela pietonala, un loc de agrement, 10 autobuze supraetajate, teleschi nautic pe lacul Siutghiol si prelungirea falezei de promenada in nordul statiunii Mamaia. Ana-Maria Bujor
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















