
Doctorița Alexandra Andreea Gociu, șefa secției Terapie Intensivă a Maternității Oradea, a scăpat de răspunderea penală pentru acuzația de purtare abuzivă, formulată de una dintre asistente, dar tot va trebui să-i plătească acesteia daune morale de 5.000 de lei.
Alexandra Andreea Gociu fusese reclamată la procurori anul trecut de către asistenta Cosmina Cîmpan, aceasta fiind supărată că, din toamna anului 2023, doctorița i-a adresat în mai multe rânduri cuvinte și expresii jignitoare, cum că ar fi „sub nivelul mării” ori că nu-și „merită salariul”, numind-o „proastă”, afirmând că „nu ar avea ce căuta în funcția pe care o ocupă” și spunându-i „marș din secția mea”.
Un astfel de episod s-a consumat după ce asistenta a administrat greșit unei femei gravide o substanță anestezică, ceea ce putea pune în pericol viața pacientei și a copilului. Comisia de Etică a Spitalului Județean a constatat acest fapt, dar a sancționat-o blând pe asistentă, mutând-o temporar într-o altă secție, „în vederea reinstruirii profesionale”.
Asistenta a cerut de la doctoriță daune morale de 50.000 lei, dar va primi doar 5.000 de lei, informează eBihoreanul. De asemenea, doctorița va trebui să-i mai dea asistentei 2.000 lei, cheltuieli cu avocatul, iar statului – 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia instanței poate fi atacată în termen de 10 zile.
În mod evident, judecătorii nu au ținut cont de stresul la care sunt supuși medicii atunci când un pacient își poate pierde viața.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















