Home Actualitate Mega moscheea tot mai departe: pe teren s-a instalat o cruce

Mega moscheea tot mai departe: pe teren s-a instalat o cruce

DISTRIBUIŢI

După ce a adus şapte porci pe care i-a lăsat să zburde pe terenul din Bucureşti pe care ar urma să se construiască mega-moscheea, bucureşteanul nemulţumit de acest proiect atacă din nou. De această dată, bărbatul a adus o cruce pe care a pus-o chiar pe locul în care ar urma să fie ridicat lăcaşul de cult. Crucea mare din piatră a fost amplasată de Cătălin Berenghi, bucureşteanul care prostestează virulent faţă de ridicarea lăcaşului de cult în Bucureşti, chiar pe terenul de lângă Romexpo, acolo unde ar urma să apară cea mai mare moschee din Europa creştină. Bucureşteanul susţine că această cruce a fost făcută în anul 1912 şi cântăreşte peste o tonă. Crucea, spune el, i-a fost donată de un credincios din Moldova care nu este de acord cu ridicarea lăcaşului de cult pe terenul din Bucureşti. „Am văruit-o frumos, e albă acum. Am înţeles că au venit ăia de la Poliţie cu mănuşi albe să caute pe acolo, habar n-am după ce caută. Oricum dacă nu reunţă la proiect eu îmi iau un cort şi mă mut aici. M-am gândit şi la altceva: o să angajez pe cineva să stea pe scaun lângă crucea s-o păzească. Sunt curios cum o vor scoate din pământ, doar n-o sparg cu barosul. Dacă nici aşa nu se potoloesc aduc o bisericuţă mică aici şi un popă răspopit. Îi fac eu să se oprească“, a spus Cătălin Berenghi.

„E 1-1. Am jucat eu, au jucat şi ei“ Cătălin Berenghi susţine că nu are de gând să se oprească şi spune că va face tot ce îi stă în putere pentru a-I face pe cei care se ocupă de acest proiect să renunţe la planul pe care îl au. Bărbatul susţine că va face solicitări să se întâlnească cu reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii, cu Preafericitul Daniel, dar şi cu fost preşedinte al României Traian Băsescu. „E 1-1. Am jucat eu, au jucat şi ei, dare u nici măcar nu am început. O să cer întrevederi la cel mai înalt nivel, vorbesc şi la ambasade. Eu n-am nimic cu lumea musulmană, dar de ce să ne punem paie în cap?“, declara bucureşteanul după ce a încercat să spurce terenul cu ajutorul unor porci.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.