Home Actualitate Mihai Vlasov: hotararile actualei conduceri a CCIR sunt nule

Mihai Vlasov: hotararile actualei conduceri a CCIR sunt nule

DISTRIBUIŢI

Schimbul de replici între Camerele de Comerţ teritoriale şi Camera de Comerţ şi Industrie a României continuă. Încercările preşedintelui nestatutar al CCIR, Victor Babiuc, de a îi reduce la tăcere pe reprezentanţii camerelor -rebele-, încep a se clătina, în lipsa unor argumente solide care să-i consolideze poziţia.

Teoretic, scandalul care a umbrit alegerile pentru conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României a luat sfârşit în instanţă, dar se pare că Victor Babiuc nu are intenţia de a renunţa şi de a respecta decizia justiţiei.

Vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, a contraatacat declaraţiile făcute de preşedintele, Victor Babiuc, miercuri, cu privire la modul în care a fost demis. Vlasov a ţinut să reîntărească faptul că a fost demis nestatutar şi ilegal printr-o decizie a Comitetul Executiv al CCIR, contra Articolului 35 din statutul Camerelor, deşi a fost ales prin votul a 37 de Camere teritoriale. De asemenea, Mihail Vlasov, şi-a arătat indignarea faţă de reacţia lui Victor Babiuc la adresa deciziei luată de instanţă: -Domnul Babiuc se comportă aşa cum a învăţat de tânăr: manipulează, dezinformează şi minte, pentru că în această lege a trăit şi în această lege va muri. Calcă totul în picioare pentru că nu a fost obişnuit să respecte legea. Nu are nici cea mai mică umbră de respect pentru lege.-

Cu privire la opinia domnului Babiuc despre faptul că deciziile actualei conduceri CCIR vor rămâne în picioare, în ciuda deciziei instanţei, Mihail Vlasov a adăugat: -Se pretinde a fi profesor de drept dar are ştiinţa portarului de la facultatea de drept. Până şi un student de anul I ştie că în momentul în care instanţa a declarat nule hotărârile A.G, sunt anulate şi deciziile A.G care nu mai sunt sprijinite de lege.-

Foarte interesat de menţionat este faptul că CCIR nu a prezentat nici până acum decizia de revocare din funcţie a vicepreşedintelui Vlasov, şi nici decizia de excludere a Camerei de Comerţ Iaşi din CCIR, deşi presa a solicitat documentele încă de miercuri.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.