Acasă Actualitate Ministerul Agriculturii trimite negociatori pe lângă ambasade

Ministerul Agriculturii trimite negociatori pe lângă ambasade

DISTRIBUIȚI

În aproximativ trei luni, România va trimite pe lângă reprezentanțele diplomatice din statele memebre ale Uniunii Europene atașați agricoli. Proiectul de lege care va reglementa înființarea acestor posturi va ajunge pe masa Guvernului în următoarele două săptămâni, după care, în cel mult trei luni, se va organiza concurs pentru ocuparea posturilor. Atașații agricoli vor avea rolul de a menține legătura cu statele membre ale UE care au o agricultură importantă și a căror poziție cântărește la nivel european, dar și de a promova produsele agricole și alimentare românești pe piețele respective. Altfel spus, vor fi un fel de negociatori între statele UE și România. "Să știm și noi ce propun ei, ca să știm ce propunem noi. Pe noi nu ne interesează uleiul de măsline, pe greci da", a exemplificat secretarul general al Ministerului Agriculturii, Sorin Chelmu. Dacă ei propun ceva, România le poate condiționa susținerea acelei măsuri de sprijinul pe care îl vor acorda unei propuneri venite din partea reprezentanților noștri. La nivelul UE vor exista circa 4-5 posturi de atașați agricoli, respectiv câte o persoană pentru Spania și Italia sau una pentru Franța și Germania. Totodată, atașații agricoli vor acoperi problematica și la nivel regional. Printre statele unde vor exista astfel de atașați se numără și Olanda, țară care a avut delegații prezente la târgurile cu profil agricol din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.