Home Actualitate Ministrul Bogdan Aurescu la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina

Ministrul Bogdan Aurescu la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina

DISTRIBUIŢI

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat joi, 22 septembrie 2022, la New York, la reuniunea de nivel înalt a Consiliului de Securitate al ONU, dedicată temei menţinerii păcii şi securităţii în Ucraina, în contextul participării la segmentul de nivel înalt al Adunării Generale a ONU.

Cu ocazia reuniunii, ministrul Bogdan Aurescu a transmis un mesaj prin care a reiterat condamnarea războiului de agresiune, neprovocat şi nejustificat, declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, subliniind caracterul complet inacceptabil al recentei escaladări din partea Rusiei prin decizia de a susţine organizarea de aşa-zise „referendumuri” pentru anexarea unor teritorii ocupate de trupele ruse şi prin proferarea de ameninţări cu folosirea armei nucleare.

Ministrul afacerilor externe a subliniat în mesajul său că România a sprijinit Ucraina din prima zi a acestei agresiuni şi a evidenţiat faptul că este inadmisibil ca acţiunile unui stat membru permanent al Consiliului de Securitate, respectiv Federaţia Rusă, să pună în pericol ordinea internaţională bazată pe reguli.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat faptul că atrocităţile comise de trupele ruse au şocat comunitatea internaţională, subliniind că aceste acte nu pot rămâne fără răspuns în plan internaţional, fiind necesară tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

Ministrul Aurescu a reafirmat angajamentul de lungă durată al României de a promova respectarea dreptului internaţional, ca pilon fundamental al politicii externe a României, şi a trecut în revistă seria de acţiuni recente iniţiate de România, între care depunerea la 13 septembrie 2022 a Declaraţiei de Intervenţie în procedurile iniţiate de Ucraina contra Federaţiei Ruse la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) şi depunerea la 16 septembrie la Grefa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a cererii de intervenţie a României în favoarea Ucrainei, în cauza introdusă de acest stat împotriva Federaţiei Ruse la Curte, la 28 februarie 2022.

La reuniunea Consiliului de Securitate al ONU au participat reprezentanţi de nivel înalt ai statelor membre permanente ale CS ONU, fiind prezidată de către ministrul pentru Europa şi al afacerilor externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna, în calitate de Preşedinţie în curs a CS ONU.

Au mai participat reprezentanţi ai statelor membre nepermanente ale CS ONU, printre care miniştri ai afacerilor externe din Albania, Brazilia, Gabon, Ghana, India, Irlanda, Mexic şi din alte state membre ONU, printre care Ucraina, Cehia, Germania, Polonia, Lituania şi Suedia.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.