Cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, la propunerea ministrului de interne, Marian Saniuta, finul acestuia si subprefectul Capitalei au fost avansati la gradul de chestori. Suprefectul Ion Cucutencu a primit gradul in rezerva, in vreme ce comisarul-sef Alexandru Iacob, care este sef de cabinet al nasului sau, a devenit chestor activ. Ei se regasesc pe o lista de 10 comisari-sefi care au primit gradul imediat urmator, alaturi de Elisabeta Lipa.
O data cu cei trei au mai fost avansati o serie de comisari-sefi din cadrul politiei sau ministerului. Directorul Directiei de Reglementare Juridica, Mihai Badescu, si directorul adjunct al Secretariatului General al MAI – Nicolae Dinculescu intregesc numarul chestorilor din Ministerul Administratiei si Internelor.
De asemenea, au mai fost avansati sefii inspectoratelor de politie din Calarasi, Braila si Vrancea – comisarii-sefi Danut Tudor, Ion Motoc si Silviu Crin Grosu.
Cu acest prilej, a mai fost avansat seful nou-infiintatei Directii de Reglementare-Eliberare Permise Auto, Mihai Stancu, si seful Serviciului Cazier din Inspectoratul General al Politiei, Dorin Mihaiasa.
Ei au primit ordinele de avansare ieri, alaturi de peste 200 de ofiteri si 500 de agenti. De asemenea, 17 ofiteri si 11 agenti au fost avansati la exceptional, pentru merite deosebite.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















