Conform actelor de identitate, se numește Dieter Stanzeleit și bineînțeles că are cetățenie germană. Celor care au avut ocazia de a-l întâlni față în față le-a relatat, însă, că se numește Nicolae Vasile. Vi se pare ciudată această combinație germano-valahă? Probabil că da, dar asta încă nu-i nimic. Stați numai să-i auziți povestea vieții și abia atunci veți avea, cu adevărat, motiv de mirare. Este o poveste stranie, halucinantă pe alocuri. La o primă vedere, relatările lui par un amestec de întâmplări dramatice, marcate de teoria conspirației. Întâmplări petrecute pe fondul celei de a doua conflagrații mondiale, un lanț de evenimente care au legat la un loc două familii regale, căsătoria de taină a doi tineri abia ieșiți din adolescență, o iubire romantică întreruptă tragic de brutalitatea unor întâmplări cumplite, la care au participat personaje din vârful ierarhiei naziste, inclusiv Hitler. Plus agenți ai serviciilor secrete străine și românești, precum și oameni simpli, dar buni ca pâinea caldă.
Toți și toate amestecați savant într-o aventură desprinsă parcă din paginile unui roman de capă și spadă, cu un erou care seamănă, oarecum, cu celebrul personaj Masca de Fier. ?ê?£i toate acestea pentru că Dieter Stanzelait – Nicolae Vasile pretinde că ar fi, nici mai mult dar nici mai puțin, decât fiul secret al fostului suveran al României, ex-regele Mihai I. Așadar, fratele mai mare al celor cinci prințese, și cumnatul „neomologat“ al Principelui Dudă. Sau Duda, după cum se prezintă prințul nostru „consort“. Câteva documente vechi, pe care omul susține că le-a găsit prin arhivele românești și străine, dar și anumite reacții, ușor nepotrivite, ale Casei Regale lasă impresia că povestea lui ar putea ascunde un sâmbure de adevăr. Un adevăr ocult care, dacă s-ar confirma fie chiar și într-o proporție infimă, le-ar pune pe Majestățile lor într-o mare încurcătură. ?ê?£i le-ar o bătaie de cap cu mult mai mare și mai urâtă decât cea pe care le-a provocat-o justiția, atunci când i-a recunoscut Prințului Paul rangul de nepot și urmaș al ,,zglobiului,, Rege Carol al II-lea.
Un violonist cu sânge albastru?
Neamțo-românul Dieter Stanzelait – Nicolae Vasile are în jur de 73 de ani și, o viață întreagă a fost violonist. La un moment dat, el a și avut parte de momente de glorie, care l-au făcut celebru în lumea artistică. Acum, locuiește în București, unde s-a stabilit după anul 1997. De atunci încoace a apărut de mai multe ori în public, fie cu interviuri acordate presei scrise, fie în cadrul unor emisiuni televizate. Iar de fiecare dată, a spus unul și același lucru: „Mă numesc Dieter Stanzeleit dar, de fapt, sunt Nicolae Vasile, fiul lui Mihai, Voievod de Alba Iulia și al soției sale, Nerissa Jane Irene Bowes-Lyon. Ca prinț moștenitor, Mihai I a primit de la tatăl său titlul de «Voievod de Alba Iulia»“. În afară de aparițiile sale publice, Stanzelait a mai deschis și un proces prin care speră ca justiția să-i confirme statutul de fiu prim născut al ex-regelui Mihai I. Conform propriilor relatări, „romanul“ vieții lui Dieter Stanzeleit începe, cândva, prin 1937, într-o perioadă în care situația politico-militară a Europei se deteriorase dramatic și, de la o zi la alta, devenea tot mai clar că războiul bătea la ușă. Motiv pentru care Casa noastră Regală a luat în calcul o posibilă apropiere de Casa Regală a Marii Britanii. Apropiere care, conform unor vechi cutume, ar fi urmat să fie cimentată printr-o căsătorie, fie ea și una „diplomatică“. Un „mariaj de conveniență“ care ar fi urmat să lege destinul tânărului prinț Mihai de cel al unei posesoare de „sânge albastru“, sânge din sângele Monarhiei engleze. Cea aleasă a fost Nerissa Bowes- Lyon, rudă de familie cu Elisabeta, actuala regină a Angliei. Odată stabilită „alianța“, tânăra Nerissa a venit în România. Se pare că, deși stabilită în alcovurile politice, întâlnirea celor doi tineri a avut succes: după doar câteva luni englezoaica a rămas gravidă. Conform unor documente invocate de Dieter Stanzeleit, căsătoria princiară s-a oficiat, în secret, la Azuga, la data de 7 septembrie 1939. La acea dată, tânărul Mihai avea 18 ani, iar mireasa lui 19. Tot într-o discreție absolută s-a oficiat și botezul copilului născut din această căsătorie secretă, un băiețel care a primit numele de Nicolae Vasile de Alba Iulia.
Față în față cu Adolf Hitler
De ce ar fi fost ținută în mare secret acea primă căsătorie a tânărului Mihai, cel care, mai târziu avea să urce pe tronul româniei? Poate pentru că, nestingherit absolut deloc de restul Europei occidentale, Hitler invadase deja Austria și Cehoslovacia. Iar ceva mai târziu, Regatul României devenise unul dintre aliații Germaniei. O situație politico-militară deosebit de sensibilă, în urma căreia ineficienta „alianță matrimonială“ cu Anglia ne-ar fi adus mari deservicii, inclusiv niște posibile represalii germane. Actualul Dieter Stanzeleit susține că, de frica Germaniei, și pentru a păstra o cât mai mare discreție asupra acestei „alianțe“, englezoaica Nerissa Bowes-Lyon și fiul ei, Nicolae-Vasile au locuit, câțiva ani la rând, în reședința regală de la Săvârșin. Dar asta nu a însemnat că nemții chiar n-au avut habar de existența lor. Motiv pentru care pe 25 august 1944, după ce România trecuse în tabăra aliată, prințesa și fiul ei au fost arestați de trupele SS și deportați în Germania. Iar acolo au fost trimiși la cartierul general al lui Hitler, în Wolfsschanze. Iar pentru ca scenariul să fie și mai dramatic, Stanzelait susține că Hitler s-ar fi folosit de ei ca de niște veritabile „scuturi umane“, care ar fi urmat să-i protejeze buncărul de bombardamentele aliate. Întrebat dacă l-a văzut pe Hitler în cursul acelor zile dramatice, Stanzelait a povestit: „Noi l-am întâlnit pe Hitler în Wolfsschanze. Pe atunci aveam aproape 5 ani și am doar niște amintiri parțiale. Hotărâtor pentru acest lucru sunt martorii oculari pe care i-am întrebat. Toate informațiile le-am aflat de-a lungul anilor și le-am asamblat precum un puzzle“. Iar ceva mai departe tot el afirmă: „Da, sigur că l-am văzut. Se târa prin zonă, pierdut în gânduri, ca o epavă vie. În cartierul general al lui Hitler eram ca un fel de scut uman pentru el și ceilalți. Koenisberg-ul a fost bombardat, dar niciodată cartierul general al lui Hitler“. Văzând însă că orice încercare de înduplecare a englezilor a eșuat, Hitler a ordonat ca Nerissa să fie executată. Moment pe care el îl descrie astfel: „Tensiunile de ambele părți erau foarte mari. În noaptea execuției mamei mele, Parisul a fost cucerit de aliați. Hitler era dezamăgit pentru că era ultima șansă să câștige – din punctul său de vedere – o pace separată cu Anglia și a dat greș. Dintr-o furie nebună a executat-o pe mama mea, nepoata familiei regale din Anglia. Apoi, furia sa s-a îndreptat spre Anglia și spre Himmler“. Cel care se prezintă acum drept „Nicolae Vasile de Alba Iulia“ a mai relatat că, după capitulerea Germaniei naziste, în 1945, a fost dat în grija familiei germane Stanzeleit. Erau niște oameni simpli cărora le murise un băiețel cam de vârsta lui. Motiv pentru care l-au adoptat și i-au dat exact numele fiului decedat: Dieter. În anii și deceniile care au urmat, el a studiat muzica și a devenit un violonist de succes. El spune că, niciodată nu și-a uitat, însă, adevărata identitate. Dar abia după 1990, a început să răscolească arhivele în căutarea documentelor care să-i ateste originea regală și să confirme faptul că prin venele sale curge „sânge albastru“.
Martorii din arhive
Cam aceasta ar fi, pe scurt, povestea vieții lui Dieter Stanzeleit. O poveste ciudată care, foarte ușor, ar putea fi confundată cu scenariul unui film de aventuri submediocru. ?ê?£i poate că așa ar și rămâne dacă nu ar fi susținută de niște documente de arhivă care par să o confirme. Într-un lung interviu acordat unui ziarist, el a declarat: „Începând din 1994, am căutat în 17 arhive din șapte țări și am luat legătura cu martori oculari. Încă din 1970, în timpul unui turneu în București, am întâlnit un bărbat care fusese mareșal la Curtea regală și care, datorită asemănării, m-a întrebat direct dacă sunt fiul fostului Rege Mihai. Când de Crăciunul anului 1989, uitându-mă la un post de televiziune german, am văzut vila de vară a lui Ceaușescu, am avut imediat sentimentul că îmi erau cunoscute acele locuri și că am trăit acolo. Era castelul Foișor din Sinaia. La început am găsit evidențe de la martori oculari din Săvârșin, Sinaia și București, apoi copii după documente secrete și, mai târziu, chiar originalele“. Iar acele documente par să-i dea dreptate. De la o biserică din Dobrogea provine un „Certificat de botez“ care spune că, pe 28 noiembrie 1939, preotul paroh din „comuna Carmen Sylva, din plasa Mangalia, județul Constanța“ a oficiat botezul „pruncului Nicolae Vasile, fiul D-lui Mihai de Alba Iulia și a D-nei Nerissa Lyon.“ O altă mărturie, pe care el o consideră deosebit de relevantă este o „Notă-Raport“ întocmită pe 13 septembrie 1939 de către un angajat al „Corpului detectivilor“ și înaintat „D-lui Director al SSI“, document care menționează că, „pe 7 septembrie ac. La orele 09,30 la Primăria Orașului Azuga de Prahova a fost celebrată căsătoria dintre Marele Voevod de Alba Iulia, Mihai și Domnișoara (de origine străină), Nerrisa Jane Irene Bower-Lyon, ceremonie la care, alături de oficialitățile locale, au luat parte și câțiva ofițeri superiori din Garda Regală.“ Conform propriei opinii, ascendența regală a lui Stanzeleit nu a fost ignorată nici de regimul comunist. Într-o „Deciziune“ semnată de „Ministrul secretar de stat Teohari Georgescu“ se menționează că „din informațiuni suplimentare reiese că din suprevegherea efectuată de agent s-au găsit documente privind cetățeana britanică Nerissa Lons, soția Regelui care a fost arestată de germani, organizația SS-istă a Capului de Mort din Ardeal, după 23 August 1944.“ Mai aproape de zilele noastre, o „Notă“ semnată de generalul Ion Mihai Pacepa menționează: „Cetățeanul vest-german Dieter Stanzelait, în prezent prim-violonist al Filarmonicii din Dortmund este semnalat ca fiind, în realitate, fiul fostului Rege al României, Mihai și al Nerissei-Lyon, din familia regală engleză“.
Tăcerea Casei Regale
Întrebat despre relațiile sale cu reprezentanții Casei Regale, Stanzeleit a povestit presei: „La un moment dat, l-am contactat pe Regele Mihai și am avut o conversație civilizată. I-am spus că este tatăl meu, dar el a refuzat să recunoască faptul că sunt fiul său. De aceea am strâns actele doveditoare și m-am adresat instanței germane, care a aprobat cererea mea de stabilire a paternității, solicitând instanței din România să mă sprijine pentru efectuarea unui test de paternitate“. Interesant este că justiția română chiar are pe rol o astfel de acțiune. Privitor la investigațiile care țin de acest dosar, Stanzeleit a declarat: „Testul de paternitate pe care îl va da Regele Mihai va consta nu doar în prelevarea de probe biologice, ci și într-un interogatoriu. Tatăl meu va fi întrebat dacă s-a căsătorit la data de 7.09.1939 cu Nerissa Jane Irene Bowes-Lyon, dacă li s-a născut un copil pe nume Nicolae-Vasile, dacă soția și fiul i-au fost răpiți de trupele SS și dacă îi este cunoscută soarta lor. Abia apoi se vor lua probe ADN“. La început spuneam că anumite reacții, ușor nepotrivite, ale Casei Regale lasă impresia că povestea lui Dieter ar putea avea un sâmbure de adevăr. În loc să rezolve rapid această ciudățenie, Casa Regală a preferat să se ascundă sub tot soiul de chichițe procedurale. În toamna anului trecut, Adrian Vasiliu, avocatul Casei Regale, a declarat: „Deocamdată acestea sunt exagerări“. El a mai precizat că „Este vorba de o comisie rogatorie, un dosar din Germania. Probabil supunerea regelui unui test ADN a fost cerută în Germania dar aici, în România, se face doar o probă cu interogatoriul. Când anumite probe sunt peste graniță, se poate cere așa-numita comisie rogatorie, adică un judecător din altă țară să facă ce ar trebui să facă judecătorul german, adică să ia un interogatoriu, sau să asculte pe cineva“.
Oricum ar fi, miza acestui proces privitor la recunoașterea originii regale a lui Stanzeleit ar putea fi uriașă. Pe de o parte, este vorba despre imensul patrimoniu pe care statul român l-a retrocedat deja Casei Regale. Dar, în afară de acest aspect mai există unul, de natură juridico-istorică, dacă-i putem spune așa. Un aspect pe care cel care se consideră fiu prim-născut al ex-Regelui Mihai îl descrie astfel: „Din moment ce Regele nu era divorțat de mama mea și nu avea dovada decesului ei, înseamnă că actul de căsătorie din 1939 era valabil, iar mariajul cu prințesa Ana a fost ilegal. Ca atare, sunt singurul descendent legal al Regelui Mihai“. Pentru a păstra, totuși, echilibrul vorbelor, trebuie să menționăm și declarația oficială, oferită unei instanțe străine chiar de ex-regele Mihai I: „Fac atentă această judecătorie, că persoana cu numele Dieter Stanzeleit m-a hărțuit permanent într-un mod silit peste mai mult de 15 ani și de asemenea m-a dat în judecată cerând în anul 2000 la Tribunalul de Primă instanță o epertiză preventivă.“
Vasile Surcel