
Imediat după 1989, foștii securiștii au preluat conducerea României, comuniștii ascunzându-se ca șobolanii. De doi-trei ani însă parte din aceștia par să fi înviat și ies să ne dea lecții la televizor, trimit scrisori deschise în care îi critică pe președinții României aleși democratic: Băsescu și acum pe Iohannis. Și nu ne referim la Serghei Mizil sau la Mădălin Voicu, doi foști copii de bani gata, prieteni cu Nicu Ceaușescu și alte loaze. Un exemplu de tupeu ne-a oferit în această vară Alexandru Florian, șeful Institutului Guvernamental Elie Wiesel, pus în funcție de PSD, un personaj oribil care înainte de 1989 era lingăul comuniștilor iar acum ne spune la televizor că Cioran, Eliade, Gyr, Țuțea și Vulcănescu ar trebui scoși din librării ca foști legionari. Poate în trei luni o să pună în loc cărțile stalinistului de ta-su și PSD va da o HG sau OUG prin care să ne oblige să le și cumpărăm.
În condițiile în care astfel de personaje ajung să lucreze pentru Guvernul Ponta, a scos capul și lingăul dictatorului Ceaușescu, Florea Dumitrescu, 88 de ani. Acesta a trimis recent o scrisoare presei în care îl numește dictator pe Klaus Iohannis pentru că a respins la promulgare Codul Fiscal în luna iulie. Dacă omul e în deplinătatea facultăților sale mintale asta arată o mare nesimțire. Cât era sclavul și lingăul dictatorului Ceaușescu nu i-a trimis vreo astfel de scrisoare. Revoluția l-a prins pe locul de Vicepreședinte la CEC după ce fusese dat afară de la BNR în luna martie 1989.
Florea Dumitrescu a fost unul din oamenii de bază ai regimului represiv al lui Ceaușescu după cum arată fișa sa biografică:
-S-a născut pe 4 aprilie 1927 la Necșești, Teleorman.
-Membru supleant al CC al PCR, 12 august 1969 – 21 iulie 1972
-Membru al CC al PCR, 12 iulie 1972 – 24 noiembrie 1989
-Ministru de finanțe, 19 august 1969 – 7 martie 1978
-Ambasador extraordinar RSR în China – 6 iulie 1978 – 15 aprilie 1983
-Ambasador extraordinar RSR în Birmania – 7 mai 1979 – 9 martie 1987
– Guvernator al Băncii Naționale a RSR – 17 martie 1984 – 17 martie 1989
– Vicepreședinte CEC