
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu a făcut în weekend o serie de declarații care prevestesc haos și destabilizare în cadrul sistemului de sănătate din România. În condițiile în care sistemul sanitar de la noi din țară nu funcționa deloc la parametri optimi, actualul ministru insistă să inducă haos atât în ceea ce îi privește pe medici cât și pe pacienți, care se pot aștepta în anul 2013 la o serie de dezavantaje.
Astfel, pentru medicii rezidenți nu se anunță un an cu multe satisfacții financiare ci dimpotrivă. Nicolăescu a anulat orice speranță de mărire a salariilor celor care debutează într-o carieră în medicină și o eventuală mărire a salariilor nu va venii mai devreme de anul 2014. „Eu nu pot să fac creșteri salariale în 2013. Nu am posibilitatea. Atât vă răspund astăzi. Nu, în 2013. Pentru 2014 discutăm în acest an tot programul legislativ. Nu vă pot spune mai mult în clipa de față. Sunt abia la început de an și de mandat. Mai vedem, după ce discutăm și cu FMI-ul“, a arătat Nicolăescu. Ministrul Sănătății, care își propunea să schimbe legislația astfel încât medicii români să rămână în țară, a înlocuit mărirea salariilor acestora cu un „statut de plată după performanță“ a celor care lucrează în sistem. „Criteriile de performanță vor fi cunoscute, transparente, nu le țin în sertar. Deocamdată lucrăm, gândim o schimbare legislativă. Astăzi legea ne interzice, trebuie să schimbăm legea ca să facem un asemenea sistem. (…) Toată salarizarea de care discutăm se duce pe buget global, deci în aceeași sumă de finanțat. Dar este o discuție pe care trebuie să o avem în perioada următoare. Eu sper ca în acest an să reușim ca toată baza legislativă necesară pentru a ne atinge obiectivele să fie realizată. După, sigur că vom putea trece și la aplicare. (…) În 2013 e același sistem, prin Casă. Noi trebuie să facem o serie de ajustări, de revizuiri ale sistemului de finanțare, în 2013. Am o constrângere de natură legală – conform Legii finanțelor publice, toate actele normative care vor sta la baza construcției bugetului pe 2014 trebuie să fie gata adoptate până la data aprobării bugetului pe 2014. Deci dacă mă duc frumos înapoi pe Legea finanțelor publice, eu trebuie să le am pe toate adoptate până la 15 septembrie“, a precizat el.
Plătitorul de taxe, la mâna ministerului
O altă hotărâre a ministrului Sănătății vizează asigurările de sănătate, mai exact aplicabilitatea și utilitatea acestora. „În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanțarea din fondurile Casei pentru unitățile spitalicești private. Astfel încât toți banii publici – vorbim de fondul unic național de asigurări sociale de sănătate – să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută exista finanțare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va crește fondul alocat spitalelor (publice) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie și terapie intensivă, sper că va asigura o finanțare superioară a spitalelor și va micșora din nemulțumirile cetățenilor.“. Această decizie limitează eficiența asigurărilor de sănătate pentru pacienții care se vor trata la spitalele private și obligă bolnavii să caute mai mult serviciile de stat, deși condițiile sunt minime și rata malpraxisului în ceea ce privește intervențiile medicale la spitalele publice, este mult mai mare decât în cazul instituțiilor private din domeniu. Cei care se vor încumeta să se trateze la privat, vor achita serviciile într-un mod care să compenseze retragerea susținerii statului pentru sistemul de sănătate privat, adică mult mai scump.
Nici în ceea ce privește sistemul de coplată, Eugen Nicolăescu nu este un susținător, acesta considerând că populația nu este pregătită pentru aplicarea unui astfel de sistem. „România nu este pregătită pentru o trecere la alt sistem care să cuprindă coplata. Din punctul meu de vedere, desigur, dar decizia nu o iau singur, va fi o decizie politică. Vă aduc aminte că decizia politică, când PNL și PSD erau în opoziție, a fost să nu accepte coplata. Bun, acum PNL și PSD sunt la putere. Nu au rediscutat acest subiect, nu l-am rediscutat. În consecință, nu vă pot spune dacă e o altă poziție. (…) Dar eu cred că trebuie făcută o analiză serioasă, părerea mea personală e că România nu e pregătită pentru trecerea la un asemenea sistem de coplată, când populația în procent de, nu știu, 70 este săracă, când populația nu are educație sanitară și nu s-a făcut nimic pentru asta, când contractul-cadru este în continuare dezechilibrat din punctul de vedere al drepturilor și obligațiilor pacienților și medicilor“, a spus ministrul.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















