Acasă Actualitate Niculae da in judecata -Ziua- si -Gardianul- si il acuza pe Vintu...

Niculae da in judecata -Ziua- si -Gardianul- si il acuza pe Vintu de santaj

DISTRIBUIȚI

Omul de afaceri Ioan Niculae, care detine companiile Asirom si Interagro, da in judecata cotidienele -Ziua- si -Gardianul- pentru calomnie, solicitand daune de 200 miliarde de lei vechi ziarelor controlate de Sorin Ovidiu Vintu, pe care il acuza ca desfasoara o -campanie de defaimare- impotriva sa.

-Am inaintat actiune civila impotriva acestor ziare, iar avocatii lucreaza pentru a aduna documentatia necesara unei plangeri penale, pentru santaj-, a declarat, ieri, Ioan Niculae, intr-o conferinta de presa. Cele doua cotidiene centrale au publicat mai multe articole, care sustineau ca Niculae a comis o serie de ilegalitati in afacerile sale. Potrivit celor doua cotidiene, Niculae ar fi intrat ilegal in posesia pachetului majoritar de actiuni la Societatea Nationala a Tutunului Romanesc (SNTR), printr-un contract incheiat cu Ministerul Agriculturii in 2001, iar in 2003 omul de afaceri a actionat astfel incat compania sa reintre in proprietatea statului pentru a beneficia de prevederile unei legi care prevedea stergerea unor datorii de la buget pentru firmele care aveau ca actionar majoritar statul.

In 2004, SNTR a fost preluata de consortiul Tobacco 2003/UE, format din Galaxy Energy International BVI, firma inregistrata in Insulele Virgine, si compania italiana CTS, iar Niculae a ramas actionar minoritar. In articole se mai arata ca in spatele acestor firme s-ar afla Niculae care le controleaza indirect, omul de afaceri obtinand avantaje dupa inchiderea unor capacitati ale SNTR si transferarea comenzilor de procesare a tutunului catre Interagro. Proprietarul Interagro a fost acuzat ca ar avea legaturi cu mafia ucraineana si ruseasca, prin Leonid Minin, persoana care ar fi urmarita de Interpol si s-ar afla la conducerea mai multor firme, printre care si Galaxy Energy.

Niculae afirma insa, ca este obiectul unei -campanii de defaimare-, folosita in scop de santaj de catre Sorin Ovidiu Vintu. -In aceasta vara, pe 23 iunie, Sorin Ovidiu Vintu mi-a comunicat, prin intermediul directoarei de marketing a postului Realitatea TV, ca trebuie sa avem o intalnire urgenta, astfel ca ne-am intalnit in Tulcea, de unde m-a preluat cu o barca, si dupa ce am mers cu 100-150 km/h pe canalele Dunarii, ne-am asezat sub o salcie si am discutat-, a spus Niculae.

El sustine ca Vintu i-a oferit 30 de milioane de euro pentru actiunile detinute la Galaxy Tobacco, fosta Societate Nationala Tutunul Romanesc. Totodata, Vintu i-ar mai fi propus lui Niculae fuziunea companiilor de asigurari Asirom si Ardaf. In acest sens, Niculae urma sa cumpere un pachet de actiuni Ardaf, pentru sapte milioane de euro, de la Vintu. Vintu nu avea inca in proprietate actiunile Ardaf, insa urma sa le cumpere, pentru cinci milioane de euro, potrivit afirmatiilor lui Nicuale.

-Am refuzat propunerile domnului Vintu. Nu puteam sa ii vand actiuni SNTR, pentru ca nu mai detin nici o actiune la aceasta companie de la inceputul acestui an, cand am vandut participatia de circa 32% actualului actionar majoritar, CTS Italia. Legat de a doua propunere, raspunsul a fost tot negativ, intrucat era aberant sa imi vanda ceva ce nu avea inca-, a spus Niculae. Presedintele Interagro a afirmat ca Sorin Ovidiu Vintu era interesat de preluarea actiunilor SNTR pentru a controla terenurile din Bucuresti ale companiei, si sustine ca Vintu i-ar fi sugerat ca urmarile vor fi -grave- daca refuza propunerile facute. -Aceasta nu este prima campanie de defaimare. Atacurile au inceput inca din 1998, cand Sorin Ovidiu Vintu m-a santajat prin intermediul CNVM, ca Asirom sa plateasca o anumita suma la FNI. Intre 1998 si 2004 am depus sume de circa 20 miliarde de lei vechi pentru contracte de publicitate la ziarele -Ziua- si -Gardianul-, care reprezentau de fapt, sume platite ca santaj, in publicatii neaparand anunturi publicitare pentru sumele respective-, a afirmat Niculae. Cele doua fonduri de investitii care detin actiuni la Asirom ar fi de asemenea, implicate in santaj, conform presedintelui Interagro.-De altfel, Sorin Ovidiu Vintu si Broadhurst sunt buni prieteni-, a mai spus Niculae.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.