Home Actualitate Noi fronturi pentru dezideratul final: autonomia „Ținutului Secuiesc”

Noi fronturi pentru dezideratul final: autonomia „Ținutului Secuiesc”

DISTRIBUIŢI

Politica pașilor mărunți și siguri: Nu cu mult timp în urmă, circa două luni și jumătate, agresivitatea dorințelor revanșarde ale Budapestei scăpa chipurile sub forma unor declarații rostite de o preaînfierbåntată soție de ambasador dusă de un val nostalgic cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. „Să ne aducem aminte de stăpånii Ardealului, de domnitorii Ardealului care au înțeles că Ardealul trebuie să fie un pămånt de solidaritate. Trebuie să predăm generațiilor tinere capacitatea noastră intelectuală, forța noastră, credința noastră, coloana noastră vertebrală. Să fie Ardealul cum a fost și națiunea ungară cum a fost. Asta vă doresc din suflet“, spunea atunci la Tårgu-Mureș Erzsebet Bajtai, soția ambasadorului ungar la București.
Au urmat tot felul de scuze și acuze de-o parte și de cealaltă. Cert este că odată deschis robinetul unor astfel de comportamente agresive, acestea vor continua într-un efect de domino și vor alimenta și provoca angoasa interetnică. Ultimele zile au avut în centrul atenției mai multe evenimente din această categorie, pe care le vom enumera în continuare.

Plăcuța „umilirii“

Primul dintre acestea ar fi scandalul legat de plăcuța inscripționată cu un citat al istoricului român Nicolae Iorga pe statuia lui Matei Corvin din Cluj-Napoca. Pe noua plăcuță apare scris textul „1932 – Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam când încerca să învingă Moldova nebiruită“. Evident, o trimitere la lupta de la Baia din 15 decembrie 1467, atunci când Ștefan cel Mare a reușit să respingă armatele lui Matei Corvin venite să invadeze Moldova. Același ambasador al Ungariei, Füzes Oszkár, cel cu soția slobodă la gură, a declarat ieri că plăcuța are doar scopul „umilirii maghiarilor“. Adică a armatelor ungare care au invadat Moldova lui Ștefan cel Mare. Este remarcabil cum un ambasador al unui stat folosește astfel de termeni duri, negând evidențele istorice care punctează faptul că armatele ungare s-au aflat în rolul de invadator. În acest context, este cel puțin deplasată afirmația că un atacator poate fi „umilit“ de un apărător, motiv pentru care prima tabără ar putea să se simtă ofensată. Füzes a declarat ieri la Cluj că plăcuța de pe statuia lui Matei Corvin nu are niciun rost și speră ca aceasta să fie îndepărtată curând. „Am avut o întâlnire amicală și constructivă la Ministerul român de Externe. Am încredere că problema va fi rezolvată foarte curând, iar plăcuța să fie îndepărtată. Aceasta nu are niciun rost, ci doar un singur scop, umilirea maghiarilor. Am primit asigurări că Guvernul României va studia legalitatea amplasării plăcuței“, a spus diplomatul maghiar, citat de Mediafax.

„Ținutul Secuiesc“, provocare la Bruxelles

Aproape simultan, la Bruxelles avea loc un nou episod din această nouă campanie: deschiderea unui așa-zis birou de reprezentare a județelor Covasna, Harghita și Mureș, mai mult un punct de lucru al Consiliilor Județene din această zonă care, cel puțin la nivel declarativ, ar trebuie să aducă informații de la sursă vizavi de fondurile europene de care ar putea beneficia județele în cauză. În realitate, acest birou este exploatat de mediile politice maghiare de la Bruxelles, respectiv europarlamentarii români de etnie maghiară în frunte cu László Tökés, pentru a încerca să legitimeze existența acestei structuri paralele și separatiste care se descurcă mult mai bine la acest capitol și nu are nevoie de greutatea birocratică a aparatului de stat al României. Încă o dovadă de disfuncționalitate la nivelul Parlamentului European care tolerează manifestări extremiste din partea vicepreședintelui PE, László Tökés. „Biroul de reprezentanță va avea activități pe două direcții. Prima este să ne aducă informații directe de la Bruxelles pe programe de dezvoltare regională, rurală“, a declarat ieri pentru Hotnews președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, care a acuzat faptul că europarlamentarii UDMR László Tökés, Sógor Csaba și Winkler Iuliu au politizat evenimentul. Cu toate acestea, cei trei președinți ai CJ din cele trei județe au primit cu toții cetățenie maghiară fix pe 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European, Marian Jean Marinescu (PDL), a susținut în weekendul trecut că demersul deschiderii unui birou de reprezentare a Ținutului Secuiesc este „o provocare inutilă“, apreciind că declarațiile UDMR pe acest subiect sunt „o speculație joasă“. Marinescu a adăugat că nicio instituție europeană nu va discuta cu o reprezentanță care nu „reprezintă nimic oficial“, apreciind că demersul înființării unui birou al Ținutului Secuiesc la Bruxelles este „o provocare inutilă“.

De la Budapesta vine autonomia

Aceste acțiuni iredentiste din ultima vreme au avut întotdeauna și un liant la Budapesta: un personaj politic de pe prima scenă care să susțină aceste demersuri legate de autonomie, un politician care să dea semnalul că toate acestea se produc sub atenta și interesata oblăduire a Budapestei. Vicepreședintele Parlamentului Ungariei Balczó Zoltán, din partea formațiunii de extremă dreaptă Jobbik, a declarat, sâmbăta trecută, la Ghindari, județul Mureș, că Guvernul Ungariei ar trebui convins să sprijine lupta pentru autonomie nu numai moral, ci și material. Cu alte cuvinte, mișcarea iredentistă să fie susținută fățiș cu bani de la Budapesta. Ca să păstrăm registrul belicos, chestiunea autonomiei este privită acum deschis ca o „luptă“ care trebuie încurajată, astfel de discursuri fiind ținute chiar în inima țării. „Noi, după ce am depus jurământul, am depus proiectul ca 4 iunie să fie ziua reunirii maghiarilor de pretutindeni. După aceea, Guvernul Orbán a depus un proiect de hotărâre și mai amplu în ce privește cultura și posibilitățile de studiu al maghiarilor de pretutindeni. (…) Sloganul nostru este că nu ne oprim la jumătatea drumului, trebuie să le dăm drepturile cuvenite celor din afara granițelor Ungariei“, a spus Balczó, adăugând că „lupta pentru autonomie“ este și „o provocare și un proiect greu“. Aceste episoade revanșarde au loc pe parcursul a numai o săptămână de zile, în condițiile în care în Parlament se va discuta legea minorităților, proiect la care UDMR a anunțat că dacă nu va fi susținut, „coaliția va fi pusă sub semnul întrebării“. Cu alte cuvinte, UDMR amenință cu ieșirea din coaliție și, astfel, cu pierderea de către actuala putere a majorității în cele două Camere în favoarea USL, toate acestea pe fondul unui clivaj politic și al unei bătălii acerbe, aproape oarbă, între principalele forțe politice ale României.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.