Săptămâna trecută la Institutul Marius Nasta a avut loc un conflict deschis la una din ședințele Secției de Chirurgie Toracică la care au participat chirurgii cu această specialitate din spital și rezidenții. Motivul revoltei a fost situația nemaiîntâlnită până acum în spitalele românești de stat în care chirurgul generalist Ioan Cordoș conduce secția de chirurgie toracică a institutului și operează în ritm susținut patologie toracică deși nu are confirmare în această specialitate prin ordin de ministru așa cum cere legislația. Cordoș are obținută ilegal, pe baza unui curs de competențe de 3 săptămâni și a unuia postuniversitar, o calificare de medic primar pentru care, conform legii, ar fi fost necesară o experiență de cinci ani ca specialist.
Cordoș a efectuat mii de operații fără a avea specialitatea necesară
Mai multe surse concordante ne-au relatat că la ședință, întrebat de conferențiarul Cornel Savu despre această situație de impostură, Cordoș a replicat cu tupeu că el nu are nevoie de specialitate ca să opereze și, enervat, i-a comunicat conferențiarului, un chirurg toracic autentic, că în calitatea lui de șef de secție nu îi va mai permite acestuia să intre în sala de operații. În acel moment frustrările și tensiunile acumulate printre doctori în urma acțiunilor șefului de secție au făcut să izbucnească scandalul. Cineva a chemat-o să participe la ședință și pe managerul institului, Beatrice Mahler, care a explicat că doctorul Ioan Cordoș are contract de administrare încheiat cu Institutul Nasta în urma unui concurs desfășurat în anul 2019 care e valabil până în octombrie 2023 și că având în vedere acest conflict delicat, cea mai simplă cale de rezolvare a situației ar fi ca doctorul Cordoș să demisioneze.
Cordoș, care în luna iunie va împlini 67 de ani, a refuzat să demisioneze sfidându-și șefa și i-a zis conferențiarului Savu că deoarece el întocmește listele de operații pe săli, toți bolnavii internați pentru a fi operați de conferențiar vor fi operați chiar de el.
În acel moment Mahler a anunțat că de a doua zi listele de operații vor fi întocmite, așa cum prevede de fapt legea, de șeful blocului operator și a emis și o decizie scrisă în acest sens, luându-i astfel instrumentul de putere impostorului Cordoș.
Cordoș nu a mai îndeplinit condițiile de a fi profesor universitar la UMF dar încearcă să se impună în fața studenților
Ținut în brațe de rectorul Viorel Jinga, fostul profesor universitar de chirurgie toracică Ioan Cordoș a fost eliberat în 2021 din funcția de la UMF după ce Ziarul Curentul a arătat cum se încerca din răsputeri menținerea lui ca profesor universitar într-o specialitate în care nu fusese confirmat niciodată.
Cu toate astea, pe ușa cabinetului său de la Nasta scrie în continuare profesor și deoarece acesta e șef de secție, cu orice ocazie, fostul cadru didactic încearcă să se impună în fața studenților și a rezidenților care văd pe ușă că el e „domnul profesor”. Penibila situație a fost dezvăluită și de profesorul pensionar Nicolae Galie care l-a contestat și public pe Ioan Cordoș: „în România sunt doctori care au liberă practică în afara cadrului legal adică pot opera în România dar nu pot opera în nicio țară a Uniunii Europene- adică sunt medici primari fără să aibă specialitatea în domeniul primariatului, chirurgie toracică și acum este și profesor universitar și șef de secție și mai dă examene și cu medicii rezidenți sau medicii primari?”, se enervează profesorul pensionar Galie, pe ușa cabinetului căruia nu scrie profesor de vreme ce nu mai activează la UMF.
Cine merge în Nasta dimineață va vedea două cozi: una de cca 100 de persoane la triaj pentru internare de zi în vederea consultului la medicii corecți din spital și una de cca 20 de persoane în fața cabinetului doctorului Cordoș, pacienți care nu mai trec prin procedura legală, ci sunt chemați direct la ușă, desigur cu plicurile aferente, fiindcă așa cum am arătat în înregistrarea audio publicată AICI, doctorul Cordoș ia șpagă la operații, însă despre cum ia Cordoș mită fără nicio reținere și de față cu rezidenții vom povesti într-un articol viitor. Pacienții declarați operabili sunt chemați direct la internare, fără ca Spitalul să mai încaseze bani de la Casa de Sănătate și pentru aceste servicii de consult, lucru care pe Cordoș oricum nu-l interesează, el considerând cabinetul din Nasta ca pe unul privat, propriu, diferența fiind că nu eliberează și bon fiscal pentru mita încasată de la pacienți.
Cordoș a intrat la UMF la catedra de chirurgie toracică folosindu-se de o adeverință falsă
Lovitura de stat din decembrie 1989 îl găsește pe medicul Ioan Cordoș, ginerele unui secretar al PCR și medic șef la Regimentul 7 Mecanizat, în fața Consulatului Rusiei la București cu pistolul mitralieră în mână, după cum se povestește chiar AICI.
Medicii în vârstă care îl cunosc știu că socrul său, fost nomenclaturist comunist și prieten cu fostul general Victor Stănculescu, era nemulțumit de „Niti” că nu evoluează deloc în carieră. Prin urmare, în 1990, după 9 ani lucrați în Ministerul Apărării Naționale de la terminarea facultății în 1981, Ioan Cordoș în vârstă de 34 de ani începe secundariatul de chirurgie generală, obținând prin Ordinul MS 240/18.02.1994 calitatea de medic specialist în chirurgie generală, aceasta rămânând și singura specialitate pe care acesta o obține în cariera sa.
Ulterior, în toată cariera sa universitară Cordoș a folosit o adeverință falsă aparent eliberată de Spitalul Militar Central (foto sus) conform căreia, începând cu aprilie 1995, Cordoș lucrează ca medic primar de chirurgie toracică la Spitalul Clinic Militar Central deși abia fusese confirmat de nici un an în altă specialitate, cea de chirurgie generală, ca specialist.
Cordoș nu a putut să facă rezidențiatul de chirurgie toracică
În anul 1993 prin Ordinul nr. 1214 se înființează rezidentiatul ca forma de pregătire în specialitate a medicilor şi farmacistilor prin care se prevede și posibilitatea de a urma o a doua specialitate:
„ Art. 23. (1) A doua specialitate se va putea obţine cu avizul Ministerului Sănătăţii după efectuarea integrală a rezidentiatului în specialitatea respectiva. În cazul specialitatilor care au trunchi comun, rezidentiatul pentru a doua specialitate se va putea reduce cu durata trunchiului comun
(2) Cea de-a doua specialitate se obţine cu respectarea tuturor condiţiilor pentru rezidentiat.” Acest act a fost valabil până în anul 2007 când a fost abrogat.
Prin urmare, conform legislației în vigoare începând cu anul 1993, Cordoș nu putea deveni chirurg toracic decât dacă făcea al doilea rezidențiat. Cum Ordinul 1214 prevedea că doar medicii sub 35 de ani se pot înscrie la rezidențiat, Cordoș, în vârstă de 37 de ani la acel moment, a ales să practice meseria de chirurg toracic fără respectarea prevederilor legale, înșelându-și angajatorii.
Astfel Cordoș, conform avocatului consultat de ziarul Curentul, a comis două infracțiuni prevăzute de Codul Penal, în concurs: înșelăciune, prev. de art. 244 alin.1 și 2 din C.pen. (părți vătămate UMF și Institutul Marius Nasta cu contravaloarea salariilor încasate de Cordoș) și a infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, prev. de art. 348 din C.pen. rap la Legea 95/2006.
Cordoș a fost admis la concursul de șef de secție fără a întruni condițiile
În timp ce Ioan Cordoș făcea mișmașuri să obțină ilegal acte cu care să păcălească angajatorii, alți medici deveneau specialiști în chirurgie toracică dar fără tupeul și pilele lui Cordoș, nu reușeau să prindă posturi ca ale lui: Ordinul MS 240/1994 Horia Sârbu, Ordinul M.S.nr 2214/1994, Cristina Grigorescu, Ordinul MS 2393/1995 Nistor Claudiu Eduard, Ordinul MS 92/1996 Savu Cornel etc.
Așadar să recapitulăm escrocheria făcută de Cordoș:
Conform legislației în vigoare în România la momentele reliefate, Cordoș a parcurs următoarele etape:
- 1994 devine medic specialist de chirurgie generală prin OMS 240/1994 (foto sus)
- 1995 urmează un curs de trei săptămâni de tehnici de chirurgie toracică la UMF (foto mijloc)
- 1996 obține un certificat de competență în Chirurgie Toracică eliberat de Institutul de pregătire postuniversitară și Educație continua a medicilor (foto jos)
Cu aceste acte legale, Cordoș obține un ordin al ministrului UDMR al Sănătății din 1998, Hajdu Gabor, prin care devine medic primar de chirurgie toracică, ordin pe care îl folosește ulterior la orice serviciu de RUNOS unde are contract, la spitalele private sau publice unde activează.
La UMF duce adeverința falsă aparent eliberată de Spitalul Militar unde scrie că din 01.04.1995 Cordoș a lucrat ca medic primar de chirurgie toracică desi el era doar de niciun an, medic specialist de chirurgie generală iar formal, abia peste trei ani, respectiv în 1998 devine chirurg primar de toracică.
Nimeni nu-i mai cere niciodată alte acte profesorului escroc.
În 2001, Cordoș devine și medic primar de chirurgie generală iar în 2015, prin semnătura ministrului șpăgar Nicolae Bănicioiu, prietenul de la Pavilionul 2, ajunge președintele Comisiei de Chirurgie toracică din România.
Pacienții curg cu plicurile pline de bani la el, Cordoș operează multe cazuri considerate inoperabile în străinătate, dar nimeni nu ține o evidență a ratei de mortalitate a acestui chirurg general care operează ilegal afecțiuni toracice. Singurul pacient care i-a acționat în judecată pe Ioan Cordoș și Institutul Marius Nasta, reușind să obțină de la Ministerul Sănătății dovezile că Ioan Cordoș nu are specialitatea de chirurgie toracică a fost Teodor Mema, căruia falsul chirurg toracic i-a scos un plămân deși pacientul avea acte că nu are cancer, lucru confirmat de biopsia ulterioară operației. De altfel Teodor Mema a câștigat procesul în fond și apel, judecătorii acordându-i o sumă uriașă ca despăgubire.
În anul 2019, Institutul Nasta scoate la concurs postul de șef de Secție Chirurgie Toracică pe care Cordoș îl ocupa interimar. Secretarul comisiei de concurs e un chirurg toracic subaltern al lui Cordoș.
Deși legislația în vigoare preluată și în Metodologia de concurs de la Nasta prevede că la concursul de șef de secție „se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea respectivă, specialitate pe care o practică în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al ministrului sănătății publice (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca medic specialist).”, nici secretarul comisiei și nici membrii comisiei nu-i cer lui Cordoș să aducă ordinul de ministru prin care a fost confirmat și dovada că a fost încadrat ca medic specialist de chirurgie toracică, fiind obligați să calculeze vechimea în specialitate conform definiției legale și nu conform unei hârtii oarecare fluturată de candidat. Nimeni nu face asta.
Cordoș câștigă concursul desi primește doar 65% punctaj la activitatea profesională și științifică.
Conform legii, contractul de administrare ca șef de secție al lui Cordoș trebuie să înceteze de îndată
Așa cum în cazul altei impostoare din UMF, doctorița Antoaneta Pungă, contractul de administrare ca Șefă de Secție a CPU din Spitalul Colțea a încetat prin decizia managerului, cu un an înainte de împlinirea celor 4 ani pentru care fusese încheiat, tot la fel managerul Beatrice Mahler are obligația de a constata încetarea contractului de administrare al doctorului Ioan Cordoș.
Situația e similară: Pungă era medic primar de medicină de familie cu competențe de urgențe prespitalicești, nu cu specialitatea de medicină de urgență, Cordoș e medic primar de chirurgie generală cu competențe de toracică, nu cu specialitatea de chirurgie toracică.
Dacă la Pungă, care nu avea specialitatea de medic de urgență și nu putea ocupa funcția de șef de secție la Compartimentul de primiri Urgențe, contractul a încetat conform Art. 184 litera j) din Legea 95/2006, la Cordoș sunt două situații de încetare a contractului. Vezi AICI decizia de încetare a contractului lui Pungă.
Articolul 184 din Legea 95/2006 prevede printre situațiile în care „contractul de management și , respectiv contractul de administrare” încetează:
- j) în cazul în care se constată abateri de la legislația în vigoare care pot constitui un risc iminent pentru sănătatea pacienților sau a salariaților;
- o) dacă se constată că managerul, respectiv șeful de secție, nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru exercitarea funcției de manager, respectiv de șef de secție;
În cazul doctorului Cordoș, Mahler nu are decât să constate că acesta a fost admis la concursul de șef de secție deși nu este confirmat în specialitatea de chirurgie toracică ceea ce reprezintă o încălcare a legislației în vigoare iar exercitarea ilegală a meseriei de chirurg toracic constituie în mod incontestabil un risc iminent pentru sănătatea pacienților.
În plus, doctorul Cordoș nici nu mai îndeplinește de un an și jumătate condiția de a fi cadru universitar, secția pe care o conduce fiind una universitară clinică, legea 95/2006 prevăzând această obligativitate.
De ce l-a ținut Mahler încă un an și jumătate în funcție deși Cordoș nu are specialitatea de chirurg toracic, nu mai era cadru didactic și mai ia și șpagă, numai ea știe. De ce și-a asumat riscul să fie acuzată de abuz în serviciu pentru că îl menține pe Cordoș șef de secție, de asemenea ea știe. Un lucru e cert, Cordoș nu vrea nici în ruptul capului să renunțe la funcția pe care nu o mai poate ocupa legal pentru că dacă nu curge, pică!
Si cati mai sunt in situatia asta.Mai stiu eu vreo doi renumiti medici.N-au dat examene pentru gradele universitare,niciodata,n-au diploma pentru specialitatea pe care o practica ,cu stangul.Ar trebui sa se faca curat in tot sistemul sanitar.Dar nu ai loc de UMF.istan.Jalnic.Cum se face galagie cu doctoratele sa se uite si la diplome.
Așa e
Anul 1998, obține gradul de medic primar de chirurgie toracică. Cum a fost acceptat înscrierea la examen , fără a fi confirmat în specialitatea de chirurgie toracică?
Ori Institutul de pregătire postuniversitară a acceptat la dosarul de înscriere , ca substitut, certificatul de competență în chirurgie toracică , document eliberat chiar de ei?
Dr Cordoș are o vârstă profesionala de zeci de ani. A lucrat în mai multe locuri/spitale. Încearcă cineva sa își imagineze ca dosarul lui de personal era conform când făcea Chirurgie toracica la militar și nu mai e acum când o practica la Nasta? Haideți sa nu fim naivi!
As vrea sa știu dacă a fost demis? Sau dacă și-a dat demisia? Sau dacă e tras la răspundere de Colegiul Medicilor? Sau dacă s-a autosesizat parchetul?
Cei prinsi, pe bună dreptate, cu dovezi, cu documente, sunt lăsați sa continue ca și pana acum. Ce rezulta? O întărire a poziției lor, continuarea practicilor ilicite și sufocarea plebei. Asta meritam, ca generație de lași, de sufocați, de fricoși. Bravo, Cordoș! Minicurs de obrăznicie ai? Te vrem ministru agriculturii, tu poți orice!
Pentru din popor
Eu traiesc demult in R.F.G.si aici organele de control ale statului si judecatori nu iarta pe nimeni,de exemplu daca eu sunt judecator si trebuie sa dau decizia in cazul fratelui meu care este un medic prins ca a luat spaga sau si mai rau ca este vinovat de frauda fiscala si il fac scapat atunci intru si eu la puscarie si iau mai mult decat infractorul pe care l-am facut scapat si cazul se rejudeca iar daca fapta vinovatului se incadreaza intre 5 si 10 ani ala ia maximul de pedeapsa,deci nu poporul este vinovat pentru ca organele de control si judecatori din Romania nu ishi fac treaba.
Deci pedepse foarte mari pentru cei care au atributzii de control in Romania si judecatori care sunt coruptzi asta este rezolvarea situatziei nu sa iasa lumea in strada si la presiunea strazi sa se aplice legea in Romania caci daca este asha dece mai are Romania organe de control si judecatori care culmea beneficiaza si de salarii exagerate in raport cu PIBul Romaniei si pensii de serviciu la varste fragede,deci fara pedepsirea celor care au atributzii de control si a judecatorilor si aici vorbim despre inchisoare de la 10 ani in sus si confiscarea totala a averilor astora Romania ramane un stat eshuat(cum a spus cineva) caci intro tara unde nu este control si justitzie totul este pierdut,ca romani au votat fosti si actuali guvernantzi este adevarat dar nici un reprezentant al vreunui partid politic nu a spus:”votatzi oameni nostri caci vrem sa furam si noi din bani tzari”si nici nu s-a votat mereu acelasi partid,deci votantzi sunt victime ale politicienilor si nu vinovatzi ca astia au mintzit si odata ajunsi la ciolan au furat la maxim avand si imunitate,imunitate este si aici unde sunt eu dar este imunitate pentru jignirile pe care si le aduc parlamentari diferitelor partide intre ei nu pentru furt de tot felul din bani tari,evaziuni fiscale,contracte paguboase pentru tara si in general toate faptele de coruptzie.
Deci numai dazi mereu vina pe poporul Roman mai imbuibatzilor ci concentraziva atentzia pe faptuitori faptelor penale si pe cei care ii protejeaza,altfel hotzul ramane multimilionar in euro,bani furatzi de la stat,adica de la popor si vinovat este tot poporul cel care care trebuie sa traiasca in tara asta corupta pana in maduva oaselor(caci coruptzie este peste tot dar cat de mare este coruptzia aici este problema).
Pentru adevaratzi Romani zicala:”SUNT MANDRU CA SUNT ROMAN”este 100%falsa,caci ei sufera in tara lor pentru ca sunt romani si autoritatzile statului cu toate ca stiu unde sunt problemele din cauza carora romani sufera nu fac nimic pentru ca atunci cand unul sufera altul profita si aici profitori sunt tocmai cei care au puterea data de poporul asta suferind pentru ca sa elimine raul din societate si sa faca dreptare pentru tara si popor.
Buna ziua ! Pentru mine acest domn doctor a fost Dumnezeu !! Iar de mita nici nu se pune problema nu a vrut un leu !!!
corect spus e: nu a vrut un leu, a vrut 3000 de euro!