Home Actualitate Numărul jafurilor armate a crescut cu peste 300%

Numărul jafurilor armate a crescut cu peste 300%

DISTRIBUIŢI

Anul 2009 ne-a adus, pe lângă o accentuată criză financiară și sute de mii de concedieri, un val de jafuri armate violente. Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, în acest an s-au produs nu mai puțin de 23 de jafuri armate la nivel național, adică cu 300% la mai multe decât în 2008, când au avut loc numai 7 asemenea infracțiuni în toată țara. Sursa citată a mai precizat, la cererea ziarului „Curentul“, că din cele șapte cazuri de jafuri armate petrecute anul trecut cinci au fost soluționate prin prinderea făptuitorilor. În ceea ce privește cazurile din acest an, la capitolul prinderea infractorilor nu am mai stat așa bine.
Astfel, din cele 23 de cazuri de tâlhării prin amenințare cu arme de foc, numai șapte au fost soluționate și au fost arestare 11 persoane. De asemenea, ar mai fi de menționat și faptul că unul dintre dosare a fost declinat spre soluționare către Parchet. Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, prejudiciul total produs în urma comiterii de tâlhării prin amenințare cu arme de foc a fost în anul 2009 de 1.000.000 de RON, aproape 5.700 de dolari, aproximativ 6.000 de euro și 14 kg aur. Anul trecut, prejudiciul înregistrat ca urmare a jafurilor armate a fost mult mai mic, respectiv 48.000 RON, 1.200 de euro, 800 de dolari și doar 400 grame de aur. Autoritățile au mai precizat că, din totalul prejudiciului înregistrat pe parcursul celor doi ani, 2008 și 2009, au fost recuperate numai 30%. În acest context, Poliția Română a elaborat „Strategia de prevenire și combatere a tâlhăriilor cu mână armată comise asupra băncilor, caselor de schimb valutar/amanet ori altor deținători de valori importante, transporturilor de valori, precum și a furturilor din bancomate“. Concluziile activităților de control au făcut obiectul unor informări către Banca Națională a României, către conducerile centrale ale băncilor și au fost prezentate comisiei de specialitate din cadrul Asociației Române a Băncilor.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.