DISTRIBUIȚI
membră a consiliului regal

În urmă cu o lună, proiectul de lege inițiat de PSD prin care se înființează Instituţia pentru promovarea valorilor naţionale „Regele Mihai I”, ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar a primit votul în comisia juridică. Deputatul Robert Turcescu declara la acel moment că prin proiectul de lege „Duda si Margareta primesc de la bugetul de stat 860.000 de euro în fiecare an, plus Palatul Elisabeta. Ca să facă simpozioane, vizite și sindrofii. O bătaie de joc pe bani publici. Dragnea visează, probabil, să-și pună și o coroană peste mustață. Ce mizerie…”, a comentat deputatul PMP.
În aceste condiții nu putem considera întâmplător interviul acordat pentru mdr.de de membra Consiliului Regal, Anneli Ute Gabanyi, cercetătoare politică și jurnalistă germană de origine română.
Gabanyi a acordat un interviu publicației germane în care a explicat că pe numele fostei șefe DNA sunt înregistrate 20 de acuzații și că era neapărat necesar ca Laura Codruța Kovesi să fie înlăturată de la conducerea instituției. Membra Consiliului Regal explică jurnaliștilor germani că DNA falsifică dovezi și că fosta șefă a DNA a inițiat anchete care au fost îndreptate politic și chiar că și-ar fi exprimat opinii politice.

Jurnalistul german se declară mirat: „Kövesi a fost unul dintre cei mai populari funcționari publici din țară. Critica ta asupra persoanei mă surprinde …”

Gabanyi a explicat că Mass-media din Europa de Vest și Comisia Europeană au susținut-o pe Kövesi în ultimii ani ea fiind foarte populă pe continent, o parte din români bazându-se pe ratingurile de la Bruxelles. (…) Dar în timpul mandatului președintelui Traian Băsescu (2004-2014), activitatea agenției a fost puternic politizată.
Jurnalistul o întreabă cât de justificată este frica unei părți dintre români care cred că ministrul Justiției, Toader, va propune acum un succesor, astfel încât în ​​viitor, unele investigații împotriva politicienilor de rang înalt vor dispărea.

Gabanyi însă îl liniștește pe jurnalist: „Eu nu împărtășesc acea frică. Anca Jurma, care a fost consilier al Laurei Kövesi, lucrează în prezent ca șef interimar. Ea a explicat la asumarea funcției că instituția va continua să lucreze ca și până acum. Candidații potențiali trebuie să-și prezinte planurile, principiile și criteriile pentru efectuarea unei analize multi-fațetate. Apropo, Comisia Europeană a cerut deja acest criteriu în 2013, când Laura Kövesi a fost angajată fără o procedură de solicitare.

Despre MCV, Gabanyi spune că „nu respectă tratatele UE. Numai România și Bulgaria sunt evaluate în acest fel. Corupția nu a fost niciodată o problemă înainte de admiterea celorlalți membri ai comunismului anterior comunist. În România și Bulgaria, rapoartele de progres au fost folosite ani de zile pentru a nega admiterea ambelor țări în spațiul Schengen, chiar dacă acestea au fost mult timp considerate pregătite de aderare de către Comisia Europeană. Sunt absolut împotriva acestui tratament inegal. De ani de zile, România a fost tratată ca o țară de clasa a doua. Acest lucru se reflectă în atitudinea populației acum. DNA-ul, precum și celelalte instanțe din țară ar fi făcut bine și fără această evaluare a Comisiei Europene, sunt sigură. Pentru mine, mecanismul este o neîncredere instituționalizată. El ar trebui să aplice fie pentru toate statele UE, fie pentru nici unul.”

Foto: Facebook

 

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.