
Oana Zăvoranu a fost prinsă în flagrant, joi, de polițiștii bucureșteni, după ce luat 10.000 de euro de la un medic estetician pe care l-ar fi șantajat.
Surse din politie susțin că vedeta ar fi fost denunțată de medicul estetician Marek Vâlcu ”astăzi, în jurul prânzului. Acesta s-ar fi dus sa depună o plângere oficială în care a spus ca Oana i-ar fi cerut bani pentru a nu vorbi despre o intervenție chirurgicala pe care el i-ar fi făcut-o la sâni! Sesizați de medic, polițiștii secției 12 au mers la locul faptei și au surprins-o în flagrant exact în momentul tranzacției. Imediat, ea a fost ridicata de oamenii legii și dusă la audieri.
Ea l-ar fi şantajat pe medic că dă în vileag probe ce ar dovedi implicarea acestuia în dosarul operaţiilor estetice de la Spitalul de Arşi, amenintându-l că va da presei toate informațiile pe care le deține. Zăvoranu stabilise să primească banii de la medic în cursul zilei de joi, la Spitalul „Victor Babeş” din Bucureşti. Ulterior, ea a schimbat locul de întâlnire, dorind să se vadă cu medicul în apropierea spitalului, la sediul unei clinici private. Oana Zăvoranu a fost audiată de polițiști până târziu în noapte, când a fost lăsată să plece, urmând a fi cercetată în libertate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















