Home Actualitate Omar Hayssam – la un pas de libertate

Omar Hayssam – la un pas de libertate

DISTRIBUIŢI

Magistratii Curtii de Apel au dispus ieri eliberarea lui Omar Hayssam. Ei au inlocuit masura arestarii preventive cu interdictia de a parasi tara. Decizia judecatorilor vine dupa ce insusi procurorul care a instrumentat cazul a cerut instantei de judecata ca sirianul sa fie eliberat din motive medicale. Cu toate acestea, sirianul nu a fost eliberat. Oficialii penitenciarului de maxima securitate Rahova au motivat acest lucru prin faptul ca procurorii mai pot inca ataca decizia judecatorilor cu recurs. Motivul este hilar, avand in vedere faptul ca cererea eliberarii sirianului fusese formulata chiar de procurorul de sedinta.

Anchetatorii au schimbat macazul

Sedinta de judecata a debutat cu alocutiunea procurorului de sedinta care a cerut, surprinzator pentru toata lumea, eliberarea sirianului pe motiv ca starea de sanatate a acestuia nu-i permite sa participe la procesul penal, dupa cum se arata in cele doua expertize medicale efectuate marti. De la Curtea de Apel, intreg cortegiul, format din ziaristi, avocatii sirianului si familia acestuia, a plecat catre penitenciarul Rahova unde era detinut Omar Hayssam. In curtea din fata penitenciarului, avocatul Aurel Ciobanu, aparatorul afaceristului sirian, a declarat, multumit de decizia judecatorilor, ca eliberarea clientului sau reprezinta -o dovada de europenizare a justitiei romanesti- si ca spera ca aceasta decizie a judecatorilor sa nu fi venit prea tarziu pentru a mai spera ca Omar Hayssam se va vindeca.

Ultimul dosar cu mandat

Dosarul referitor la rapirea ziaristilor din Irak era ultimul din seria celor in care Omar Hayssam era cercetat in stare de arest. Judecatorii au decis ca in celelalte dosare in care controversatul afacerist sirian era inculpat procesul poate sa continue cu el in stare de libertate. In iulie 2005, judecatorii decideau ca mandatul de arestare emis pe numele sirianului in dosarul privind o inselatorie cu TIR-uri Volvo sa nu mai fie prelungit. Cu toate acestea, Hayssam a ramas in arest deoarece avea mandate valabile in alte cauze.

Pe 10 martie 2006, magistratii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au decis ca Hayssam poate fi judecat in stare de libertate in dosarul in care era acuzat de privatizarea frauduloasa a societatii comerciale Foresta Nehoiu. Si de aceasta data, sirianul a ramas dupa gratii deoarece avea mandat de arestare in dosarul privind rapirea ziaristilor.

In acelasi timp, magistratii de la Ministerul Public ancheteaza si privatizarea frauduloasa a IPRS Baneasa. In acest caz, Hayssam este cercetat penal alaturi de mai multi functionari publici ai Autoritatii pentru Privatizarea Participatiunilor Statului.

In timpul detentiei, Omar Hayssam a fost inchis la Directia de Cercetari Penale, Penitenciarul Rahova, si Penitenciarul de Maxima Securitate din Craiova. La aceasta din urma locatie, sirianul fusese mutat la cererea procurorilor, dupa ce la una dintre vizite el discutase in limba araba cu fratele sau. Perioada petrecuta la Craiova a fost scurta, deoarece transportarea sa la Bucuresti era greoaie si costisitoare.

Ohanesian este ingrijorat

Ovidiu Ohanesian, unul dintre ziaristii rapiti in Irak, este de parere ca eliberarea lui Hayssam nu este normala. -Nu stiu in ce masura este normal si firesc sa fie eliberat Hayssam avand in vedere ca multe persoane implicate in dosar au disparut sau nu sunt in tara. Dosarul a fost musamalizat, ancheta nu s-a facut cum trebuie-, a declarat jurnalistul.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.