
Tratamentul pentru HIV s-a terminat în urmă cu două luni la Spitalul Județean de Urgență Suceava, pacienții sero-pozitivi din județ fiind nevoiți să-și întrerupă terapia,și se termină în aceste zile în mai multe județe, fără a putea fi făcute noi comenzi, potrivit asociației de pacienți UNOPA. Potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), de peste două luni, pacienții sero-pozitivi din Suceava tratai în cadrul Programului Național de Tratament HIV/SIDA au fost nevoiți să își întrerupă terapia, din cauza faptului că spitalul nu a mai putut să le asigure tratamentul antiretroviral necesar. În luna decembrie 2013, spitalul a rămas fără fonduri și fără tratament, fiind singurul județ în care s-a înregistrat această situație, arată organizația. Primele fonduri pe Programul HIV au ajuns la Suceava la sfârșitul lunii ianuarie 2014, dar nici aceste nu au rezolvat situația, pentru că autoritățile locale s-au lovit de o altă problemă: bugetul alocat de către Ministerul Sănătății pentru primul trimestru asigură doar 43 la sută din necesarul unei luni de tratament, spune UNOPA citând surse din spital. Spitalul a făcut o comandă în aceste condiții, urmând să se împartă tratamentul la 43 la sută dintre pacienți. „Disperați de această situație, pacienții cu HIV din județ se întreabă retoric: „Cine hotărăște cine trăiește? Implicit, cine va fi condamnat?”, se arată în comunicatul UNOPA. „Invităm toată țara să vina să vadă cum se împarte sănătatea la Suceava. Suntem disperați, ne vom bate pe medicamente atunci când vor veni, pentru că știm că nu sunt pentru toți. Dar de data asta nu mai iertăm, îi vom da pe toți în judecată, spitalul și pe toți cei răspunzători până la ministrul Sănătății și întreg Guvernul României. Cei vinovați trebuie să plătească pentru viață pe care ne-au distrus-o”, spune președintele Asociației Red Ribbon din Suceava, Dorina Vasile. UNOPA a cerut date de la toate DSP-urile și spitalele din țară care tratează pacienți sero-pozitivi, iar răspunsurile arată „o situație critică a modului cum se desfășoară Programul Național de Tratament HIV/SIDA. Problemă pleacă de la Ministerul Finanțelor și de la modul cum a fost alocat bugetul programelor naționale de sănătate gestionate de Ministerul Sănătății. Pentru primul trimestru practic nu a fost alocat buget pentru aceste programe, ceea ce s-a alocat acoperă doar plată creditelor de angajament din trimestrul IV al anului 2014. Există fonduri bugetate în trimestrele celelalte ale anului 2014, care ar acoperi cam cinci luni de tratament pentru pacienți la un necesar real", mai arată UNOPA. În mai multe județe tratamentul se termină în aceste zile și spitalele spun că nu mai pot face comenzi din cauza că legea le interzice să facă comenzi în contul fondurilor alocate pentru alte trimestre, semnalează în continuare organizația. Din răspunsurile primite de UNOPA până acum din teritoriu, județele Galați, Hunedoara, Vaslui, Cluj, Prahova, Dolj sunt în pericol de a nu mai putea asigură tratamentul. Ministerul Sănătății, prin reprezentanții lui, spune, pe de altă parte că spitalele pot face comenzi și nu ar trebui să fie o problemă trimestrializarea, mai arată UNOPA. Potrivit organizației, spitalele trebuie să cheltuie tot bugetul alocat pentru 2014 în primele șase luni ale anului, în speranța că la rectificarea bugetară se va suplimenta bugetul. Totuși, tot din răspunsurile primite de organizație, reiese că mai multe județe au confirmat că nu au probleme, că vor face comenzi și vor asigura tratamentul continuu până în luna iunie. „Cerem Guvernului României și personal prim-ministrului Victor Ponta să găsească imediat soluții pentru asigurarea tratamentului în toate județele țării. ?ê?£tim că de la înălțimea Ministerului Finanțelor se văd numai cifrele, dar atragem atenția celor de acolo că în spatele lor sunt oameni, mii de oameni disperați, a căror viață depinde de modul responsabil sau iresponsabil în care autoritățile le bugetează tratamentul. UNOPA va sprijini toți pacienții care vor să tragă la răspundere vinovații pentru lipsa tratamentului”, a declarat Iulian Petre, director executiv UNOPA. În România, la data de 31 decembrie 2013, erau înregistrați 12.273 de pacienți infectați cu HIV, din care peste 10.000 în evidență activă, peste 8.000 din aceștia din urmă fiind în tratament antiretroviral.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















