Acasă Actualitate Parchetul cere o contraexpertiza pentru a mentine dosarul pe rol

Parchetul cere o contraexpertiza pentru a mentine dosarul pe rol

DISTRIBUIȚI

Reprezentul Parchetului General a solicitat ieri efectuarea unei contraexpertize in cazul interceptarilor convorbirilor Lidiei Peter realizate de SRI, dupa ce veridicitatea acestora a fost pusa la indoiala de doi expeti ai Laboratorului de criminalistica.

Potrivit inginerilor Vasile Tucitu si Catalin Grigoras, experti in cadrul Laboratorului de criminalistica, benzile magnetice ale casetelor video si audio expertizate (probe notate de la A0 la A6) nu sunt autentice si nici originale. In plus, nu se poate stabili autenticitatea unei alte probe (notata A7), din cauza lipsei echipamentului audio cu care au fost facute inregistrarile. -In lipsa inregistrarii audio autentice, nu se poate realiza o identificare a persoanei dupa voce si vorbit-, se arata in finalul expertizei. Rezultatul expertizei criminologice – care a fost inaintat, la termenul din 6 iunie, instantei supreme – atesta ca -probele nu sunt autentice si nici originale-. Mai mult chiar, expertii sustin ca -probele au fost constituite pentru inducerea in eroare-.

Reprezentantul Parchetului General in acest proces a contestat aceasta concluzie, solicitand ieri efectuarea unei contraexpertize. Procurorul de sedinta a cerut, printre alte chestiuni tehnice, ca expertii sa stabileasca in ce masura elementele de contrafacere – copiere si montaj – implica alterarea probelor.

Interceptari dubioase

In luna mai 2001, in urma declaratiilor facute de avocata Lidia Peter, au fost arestati judecatorul Valentino Acatrinei, de la Curtea de Apel Bucuresti, si procurorul Cristian Bojinca, de la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti, ambii fiind eliberati dupa o luna. Intre timp, Lidia Peter a fugit din tara. De asemenea, judecatoarele Rodica Fesiuc, de la Curtea de Apel Bucuresti, si Tatiana Zorila, de la Tribunalul Capitalei, au fost invinuite de coruptie. Intregul dosar este construit in baza unor interceptari realizate de catre SRI.

Intr-una dintre convorbirile Lidiei Peter cu Valentino Acatrinei se vorbeste despre probleme de drept ivite in cazul lui Shimon Naor, traficant de arme fugit in Israel si client al Lidiei Peter. Intr-o alta convorbire, referitoare la unul din fratii Geamanu, Lidia Peter i-ar propune lui Valentino Acatrinei bani pentru eliberarea acestuia, client al ei. Acatrinei refuza, adaugand ca -toti sunt speriati- (referindu-se, probabil, la colegii sai judecatori – n.r.). -Sunt speriati ca vine SRI pe capul lor-, se mentioneaza in declaratia de pe caseta, care i-ar apartine lui Acatrinei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.