
Pavilionul României de la EXPO 2010 Shanghai a primit, joi, vizitatorul cu numărul 4.000.000 – Liu Yu, o tânără de 30 de ani, din provincia Henan, informează Ministerul român al Afacerilor Externe. „Ne bucurăm că Pavilionul nostru a devenit atât de popular în rândul vizitatorilor expoziției mondiale. Astăzi am întâmpinat vizitatorul cu numărul 4.000.000 și sperăm ca și în ultima lună a expoziției, Greenopolis să atragă un număr cât mai ridicat de vizitatori“, a declarat Mihaela Chitic, directorul Pavilionului României. Tânăra Liu Yu a fost premiată pe scena Greenopolis, unde i s-a înmânat un cadou de bun venit și tricoul special cu inscripția „Vizitatorul cu numărul 4.000.000“, pe care a promis să îl poarte pe durata întregii zile de vizitare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















