Avertizare
Prefecturile din 19 judete ale tarii au primit, ieri, o avertizare hidrologica din partea Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor privind cresteri importante ale nivelului apelor in perioada 22-25 martie.
Avertizarea Institutului National de Hidrologie si Gospodarirea Apelor a fost transmisa autoritatilor judetene din Alba, Arad, Bihor, Botosani, Caras-Severin, Cluj, Dolj, Galati, Gorj, Hunedoara, Iasi, Maramures, Mehedinti, Olt, Salaj, Satu Mare, Timis, Valcea si Vaslui si vizeaza cresteri importante de debite si niveluri cu depasiri ale cotelor de aparare incepand din aceasta seara si pana sambata.
Prognoza hidrologica prevede ca, in urma precipitatiilor si a topirii stratului de zapada, se vor produce scurgeri de apa pe versanti, torenti, paraie, terenuri joase si cresteri de debite ale raurilor, cu probabilitati mari de depasire a cotelor de atentie.
Amanare
Gorjeanul Marcel Tundrea va afla peste doua saptamani daca dosarul in care a ispasit 12 ani de detentie pentru crima si viol va fi rejudecat sau daca magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie vor mentine deciziile instantelor inferioare privind achitarea sa. Inalta Curte de Casatie si Justitie a luat in discutie ieri recursul procurorilor fata de decizia prin care Curtea de Apel Brasov a dispus, in septembrie 2005, achitarea lui Marcel Tundrea. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat judecatorilor ca dosarul sa fie trimis spre rejudecare, pe motiv ca au aparut probe noi, care nu au fost analizate de instante.
Nemultumiri
Mii de pensionari din Lupeni, fosti angajati ai societatii Filatura Vascoza, au luat cu asalt sediul Casei de Pensii din Petrosani, nemultumiti ca nu beneficiaza de majorarea pensiilor deoarece s-a pierdut arhiva societatii, ce cuprindea statele de plata ale acestora.
-Avem pensii mici si cand acestea ar putea fi modificate nu avem arhivele din care sa rezulte cati ani am lucrat in conditii de toxicitate-, a declarat unul dintre pensionari, Ecaterina David.
Seful Casei de Pensii din Petrosani, Gabriela Negrea, sustine insa ca documentele, desi ar fi trebuit depuse la arhivele nationale, au disparut din societate si nimeni nu mai stie nimic despre ce s-a intamplat cu ele.
Prejudiciu
Fostul director general al operatorului SC Minmetal SA din Portul Constanta este cercetat de politistii Sectiei Transporturi Constanta, dupa ce a fost reclamat de actuala conducere ca ar fi prejudiciat unitatea cu aproape 180 miliarde de lei vechi. Politistii care au anchetat cazul au stabilit ca, in perioada 2003-2004, Ion Vasile a fost angajat cu contract de munca pentru suma de 100 milioane de lei pe luna. Cercetarile au relevat ca reclamatia actualei conduceri este fondata. Ei au probat pana acum un prejudiciu de peste 10 miliarde de lei vechi. S-a stabilit ca acesta a infiintat o firma de consultanta care a incheiat un contract de management cu SC Minmetal, al carei director general era din 2003. In calitate de administrator al firmei de consultanta, emitea lunar o factura pe care si-o trimitea spre aprobare tot lui, in calitatea de director general al Minmetal.
Intentie
Serviciul de Protectie si Paza (SPP) intentioneaza sa preia vila Crinul din Neptun, pentru cazarea angajatilor pe durata misiunilor in care acestia asigura protectia demnitarilor romani sau straini pe litoral, au declarat Mediafax surse din Regia pentru Patrimoniul Protocolului de Stat (RA-APPS).
Conform informatiilor prezentate prin intermediul site-urilor de servicii turistice, vila Crinul este clasificata la patru stele si poate gazdui 12 persoane.
Unitatea are o arie de desfasurare in suprafata de 1.298,09 metri patrati, la care se adauga terenul aferent de 1.970,37 metri patrati.
Vila se afla in prezent in proprietatea privata a statului si in administrarea RA-APPS. SPP a transmis RA-APPS o solicitare pentru preluarea in administrare a vilei, dar pana in prezent nu a obtinut avizul necesar.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















