MANDAT. Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din Gorj au reţinul luni un cetăţean român, pe numele căruia autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, potrivit unui comunicat al IGPR.
AMANARE. Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) propune în proiectul de strategie energetică, amânarea discuţiilor privind transferul centralelor termice din Bucureşti către Primăria Capitalei până în 2008, perioada în care RADET urmează să-şi achite datoriile către ELCEN, de 600 de milioane de lei.
PERICOL. Un tren încărcat cu gazolină a fost oprit ieri în apropiere de gara Topleţ, din judeţul Caraş-Severin, deoarece exista pericolul declanşării unei explozii, în urma unor defecţiuni la una dintre supapele unui vagon-cisternă.
AMANARE. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis marţi să trimită o adresă la Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanei în vederea identificării adresei lui Octavian Hârşeu, solicitat ca martor în procesul lui Mohammad Munaf, însă au amânat discutarea cauzei pentru 24 aprilie.
PRONUNŢARE. Curtea de Apel Bucureşti se va pronunţa în 22 mai în privinţa recursului cu care firma Tehnologika Tub a atacat sentinţa din 17 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, care a decis anularea contractelor de vânzare-cumpărare ale consorţiului de firme participante la privatizarea societăţii Republica.
FALS. Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac (judeţul Arad) au depistat, în cursul nopţii de luni spre marţi, patru cetăţeni turci care la ieşirea din România au prezentat cărţi de identitate bulgăreşti falsificate, pentru care au plătit 3.000 de euro.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















