Una dintre glumele celebre, serioase şi amare care circulau în epoca Ceauşescu era reinterpretarea abrevierii denumirii Partidului Comunist Român. În lectura folclorului urban P.C.R. devenea „Pile, Cunoştinţe, Relaţii”. Se punea semnul egal, în acest fel, între corupţia generalizată şi partidul-stat, unde cine avea puterea sau avea măcar acces la putere, putea să ocolească oricând legile pentru a obţine avantaje personale.
Problemele dispăreau de îndată ce doleanţa, întemeiată sau nu, a unui cetăţean al R.S.R. întâlnea cuvintele magice „Se rezolvă!”. Această formă verbală impersonală descrie cu mare acurateţe modul în care un sistem corupt înţelegea să utilizeze puterea şi responsabilitatea pe care le deţinea. Un mecanism difuz şi paralel cu legile era cel care acţiona cu prerogativele statului însuşi.
Nici Securitatea nu funcţiona altfel. Deşi deţinea faima bastionului suprem în apărarea eticii şi echităţii socialiste şi a legilor statului, „Braţul înarmat al Partidului” putea să „rezolve” lucruri şi fără să se împiedice de lege.
În cazul de faţă este vorba de un alt fel de pensie specială. Timp de 14 ani (1956-1970), un informator al Securităţii a trăit exclusiv din recompensele pe care le primea în urma informaţiilor furnizate. Până la momentul în care a constatat, bănuim, cu surprindere, că „munca” pe care o depusese nu putea conta drept vechime în activitate. Obosit de lupta pentru apărarea patriei, îngrijorat de perspectiva bătrâneţii fără o binemeritată pensie, omul nostru scurtează drumurile petiţionării şi se adresează Securităţii, angajatorul informal timp de 14 ani, cerând să îi facă dreptate. Legal, acest lucru era imposibil. Dar cine îl controlează pe controlor? Prin reprezentanţii săi de prim rang, Securitatea decide să găsească soluţii, chiar şi ilegale, pentru vechiul ei informator.
„Se rezolvă!”
•
Strict secret
ex. nr. 1
C.S.S.
Cabinet vicepreședinte
Nr. 0011794 / 28.04.1970
APROB
PREȘEDINTELE CONSILIULUI SECURITĂȚII STATULUI
(Semnătura indescifrabilă)
Ion Stănescu
Nr. 01412
din 12.05.1970
NOTĂ – RAPORT
privind modalitatea rezolvării situației vechimii în muncă a unui informator al Direcției a I-a.
Prin nota-raport nr. 00134407 din 20.03.1970 aprobată de tov. vicepreședinte al Consiliului Securității Statului General-maior Constantin Stoica, Direcția I și Direcția personal au primit ordin să soluționeze situația privind vechimea în muncă a informatorului DRAGOMIR MIHAI pentru perioada 1956-1970 cât a fost informatorul organelor noastre și remunerat din fondurile speciale destinate în acest scop.
Raportăm că în această perioadă de aproape 14 ani, având de rezolvat sarcini deosebite pe linia organelor noastre, sus-numitul nu a fost încadrat în alt loc de muncă, astfel că în prezent acești ani nu-i sînt recunoscuți ca vechime în muncă, ceea ce influențează în mod negativ asupra drepturilor de salariu ce i s-ar acorda în situația unei noi angajări, precum și asupra drepturilor de pensie ce i se vor stabili când va îndeplini condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Analizând modul de rezolvare a situației sus-numitului, în sensul de a i se recunoaște ca vechime în muncă cei 14 ani cât a adus servicii organelor noastre și când din cauza acestor sarcini nu a mai putut fi încadrat într-un alt loc de muncă se impune ca această perioadă să-i fie considerată ca angajat al Consiliului Securității Statului, ca militar (subofițer) și angajat civil.
Propunem ca un număr de ani din această perioadă să-i fie considerați ca militar deoarece numai ca angajat civil se creează unele implicații privind întocmirea carnetului de muncă, rezolvarea situației militare ca rezervist, etc.
Astfel, dacă i s-ar considera toată perioada 1956-1970 numai ca angajat civil ar trebui să posede carnet de muncă tip R.P.R. ce s-a eliberat pentru toți angajații în perioada 1960-1961. Aceasta nu se poate realiza în prezent deoarece nu mai sînt imprimate din cele folosite în acești ani fiind înlocuite cu noul tip introdus după schimbarea denumirii statului în R.S.R. și cu care ocazie i s-au mai adus și alte modificări. Confecționarea unui imprimat de către Direcția a VIII-a care să fie folosit în acest scop ar duce la situația ca pe plan național să existe două carnete de muncă cu aceeași serie și număr și cu timpul ar putea da naștere la unele suspiciuni și cercetări din partea organelor însărcinate cu confecționarea și evidența acestor documente.
Pentru rezolvarea celor raportate în prezenta notă cu privire la vechimea în muncă a informatorului DRAGOMIR MIHAI propunem să se aprobe următoarele măsuri:
a). Perioada aprilie 1956 – august 1967 să-i fie considerată ca subofițer cu grad de plutonier în Consiliul Securității Statului și emiterea unui ordin al șefului Direcției a I-a de trecere în rezervă a sus-numitului.
b). Perioada august 1967 – mai 1970 să-i fie considerată ca angajat civil în Consiliul Securității Statului. În acest sens este necesar să se emită un ordin al șefului Direcției a I-a de angajare începînd cu luna august 1967 și un alt ordin de desfacere a contractului de muncă și transferare în altă instituție.
c). Pe baza actelor de vechime ce le posedă pentru perioada lucrată anterior anului 1956, Direcția personal să-i întocmească carnetul de muncă cu o dată retroactivă, respectiv 1967, în care să-i fie cuprinsă și perioada cît îl considerăm ca subofițer activ în C.S.S. urmînd ca la transferarea într-un alt loc de muncă să i se înscrie și ultima perioadă (1967-1970) propusă ca angajat civil.
d). Pentru a fi luat în evidența centrului militar ca subofițer de rezervă, Direcția personal să-i întocmească formele necesare pentru eliberarea livretului militar.
Dacă sînteți de acord cu cele raportate, rugăm să aprobați prezenta notă-raport.
ŞEFUL DIRECŢIEI A I-a
General-maior,
Borşan Dumitru
ŞEFUL DIRECŢIEI PERSONAL
Colonel,
Achimescu Vasile
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
























