Acasă Actualitate Percheziții la spitale COVID și suport COVID și la IPJ Brașov

Percheziții la spitale COVID și suport COVID și la IPJ Brașov

DISTRIBUIȚI

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada decembrie 2019 – prezent.

În cursul zilei de 03 decembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 de locații situate pe raza județelor: Brașov, Harghita și Iași, din care patru sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.”, a anunțat DNA.

Surse judiciare au declarat pentru ziarul Curentul că vizate sunt trei spitale Covid și suport Covid: Spitalul din Odorheiu Secuiesc, Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Psihiatrie din Brașov. Conform sursei citate, ancheta vizează încheierea contractelor de achiziții publice în timpul pandemiei cu noul coronavirus.

A patra instituție vizată este Inspectoratul Județean de Poliție Brașov pentru un polițist care ar fi avertizat persoanele vizate că urmează percheziții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.