Acasă Actualitate Peste 500 de persoane au protestat în Piața Victoriei față de modificările...

Peste 500 de persoane au protestat în Piața Victoriei față de modificările propuse de PSD-ALDE la legile justiției

DISTRIBUIȚI

Peste 500 de persoane protestează în Piața Victoriei față de modificările propuse la legile justiției anunțate miercuri de ministrul Tudorel Toader.

CITEȘTE ȘI Președintele Klaus Iohannis face praf propunerile lui Tudorel Toader vizând legile justiției

Oamenii scandează „PSD, ciuma roșie” dar și „Justiție, nu corupție”. Lumea a început să se adune încă de la ora 18.00

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Georgian Enache a declarat că, având în vedere că protestul este neautorizat, se vor lua „măsurile care se impun”.

Poliția Rutieră anunță că  s-a aplicat devierea traficului din toate punctele către piața Victoriei.

Principalele modificări propuse sunt:

1. Inspecția Judiciară trece la Ministerul Justiției ca până în 2005.

2. Se elimină plata pentru magistrații care au un grad superior.

3. Mandatul de șef va fi de patru ani.

4. Un judecător va putea trece procuror la Parchet de pe lângă Judecătorie, iar un procuror poate trece judecător doar la nivel de Judecătorie.

5. Secțiile CSM vor decide separat asupra șefilor din Justiție iar președintele va mai numi doar președintele ÎCCJ.

6. În caz de condamnare pentru vătămare corporală din culpă (de regulă, urmare a unui accident de circulație) a unui magistrat, acesta va părăsi sistemul. 

7. Procurorul șef va putea infirma un act al procurorului din subordine nu numai pe chestiuni de legalitate, ci și pe fond.

8. Locuința de serviciu a magistraților nu va mai rămâne și moștenitorilor ca în prezent.

9. Reîncadrarea după pensionare pentru a cumula pensia cu salariul nu va mai fi posibilă.

10. La Parchetul General se va constitui o direcție specială pentru infracțiunile comise de magistrați.

11. Pentru răspunderea materială a magistraților. În prezent, Statul poate să se îndrepte împotriva unui judecător acum acest lucru va deveni obligatoriu

12. Membrii CSM vor fi suspendați din magistratură.

13. Se mărește vechimea necesară pentru a promova și aceasta trebuie să fie numai în funcția de magistrat, fără a se lua în considerare vechimea anterioară în alte funcții juridice.

14. La INM candidatul va avea minimum 30 de ani și cel puțin 5 ani experiență în funcții juridice.

Foto: Mălin Bot

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.