Din luna aprilie a anului trecut, Petre Roman este consilierul politic al președintelui PNL Crin Antonescu. „Sfaturile mele vor viza ideile, strategia politică, programele, reacția politică, cei patru stâlpi ai acțiunii politice“ – declara Petre Roman la numirea sa în importanta poziție de sfetnic al liderului PNL. Cum Petre Roman este un bun vorbitor de limbă rusă, iar Crin Antonescu este lipovean la bază, este de presupus că schimbul de idei politice dintre dånșii se desfășoară în limba maternă a amåndurora.
Limba rusă unește, iată, destine și persoane care în aparență nu ar fi avut nicicum vreo posibilitate să devină atåt de apropiate. Poate acest tip de legătură culturală să fie explicația ascensiunii la vårful PNL a lui Petre Roman, fostul prigonitor al partidelor istorice și al studenților Pieței Universității?
Înainte de a deveni principalul consilier al lui Crin Antonescu, fostul premier al FSN a fost numit în postul de înalt reprezentant al guvernului Tăriceanu pentru românii din străinătate. Tot în aceeași perioadă, Roman a fost nominalizat candidat al PNL pentru unul dintre colegiile din diaspora, culmea, chiar pentru așa-numitul colegiu Basarabia, „colegiu“ călcat cu tancul de către tătåne-su, sosit via Moscova să implementeze Revoluția bolșevică la București.
La momentul respectiv, candidatura sa a fost contestată de către Asociația Victimelor Mineriadei din 1990 care au sesizat magistraților Tribunalului București, fără niciun efect de altfel, imcompatibilitatea statutului său de candidat deoarece era anchetat pentru contribuția avută în Represiunea din iunie 1990, Mineriada în care acesta a avut un rol semnificativ alături de Ion Iliescu. Represiune în urma căreia au murit zeci de oameni, sute au fost răniți, mii au fost maltratați și arestați ilegal.
Petre Roman și Ion Iliescu au măcelărit studenții Pieței Universității
Ulterior, cu cinism și neobrăzare, Petre Roman a fost acela care a susținut că sângele celor măcelăriți de mineri, sângele care împroșcase holurile și pereții Universității și Arhitecturii era vopsea aplicată de studenți intenționat pentru a atrage mila publică și pentru a arunca o pată pe reverul tinerei „democrații feseniste“.
O parte din „vopsea“ îmi aparținea și mie, așa că e evident caracterul subiectiv al aprecierilor mele despre Petre Roman, căruia i-aș vopsi oricånd cu plăcere mutra, dacă nu ar fi acum doar un distrus semi-senil, care-și cănește părul ca un fanat fante metrosexual de Primăverii, ridiculizat pånă și de fosta nevastă.
La vremea cånd Roman era în putere, atât sediul PNȚCD, cât și PNL-ul au fost devastate de hoardele feseniste, iar minerii, coordonați de forțele Miliției și Securității aflate în slujba Regimului FSN, au atacat și sediile puținelor publicații care aveau la vremea aceea o poziție critică față de guvernarea grupării Roman-Iliescu. Petre Roman s-a ilustrat public atunci „demascåndu-i“ pe Corneliu Coposu și Radu Câmpeanu, actualul președinte onorific al PNL-ului, drept „dușmani ai poporului“.
Atåt Petre Roman, cåt și Ion Iliescu au susținut public teza apariției legionarilor în Piața Universității, susținând că „mișcarea este o rebeliune legionară și se tratează ca atare“. Ca „atare“, adică ca și cånd ar fi vorba de Rebeliunea legionară din filmele lui Sergiu Nicolaescu, în care Armata trage în plin. Drept și prin urmare, cadrele din Reg. 60 Buzău au executat foc împotriva manifestanților, consumånd nu mai puțin de 1.466 de cartușe de război. Per ansamblu, fantasmele legionare ale lui Petre Roman și Ion Iliescu au provocat zeci de morți, dintre care doar șase au fost identificați și recunoscuți, s-au înregistrat (oficial) 746 de răniți, au fost violate șase femei (tot „oficial“) și au fost deținuți ilegal și maltratați peste o mie de „bărboși, intelectuali, studenți din Universitate și Arhitectură, de către mineri și forțele aflate în slujba FSN-ului.
Demonstrația pașnică din Piața Universității care a durat mai bine de 40 de zile a fost una dintre cele mai puternice manifestări ale demnității romånești recunoscute în plan european. Represiunea, Mineriada din 1990 organizată de cuplul Petre Roman-Ion Iliescu, a adus enorme prejudicii internaționale României. Imaginea atrocităților săvårșite de reprezentanții puterii feseniste a rămas până astăzi o marcă puternic imprimată în conștiința publică românească. Incitarea la război civil a fost o lovitură dată fragilei democrații din România.
Ceea ce afirmau cu tărie și convingere demonstranții Pieței Universității – respectiv revenirea bolșevicilor și agenților KGB în fruntea statului – este confirmat astăzi după 20 de ani. Telenovela KGB-iștilor din fruntea „Revoluției“ este demistificată acum de televiziunea B1 și „Adevărul“, (în paranteză fie spus un brand de ziar la fel de månjit de sånge pe manșetă ca și Petre Roman și Iliescu pe måini). Culmea, chiar privatizarea dubioasă a Editurii Adevărul s-a făcut cu ajutorul neprecupețit al lui Petre Roman, via Darie Novăceanu, care a apelat la amicul său ajuns premier pentru a aproba trecerea Complexului hotelier Caro din proprietatea statului în cea a Editurii Adevărul. Publicația „Adevărul“, fosta „Scånteia“, vårful de lance al propagandei feseniste, a ajuns acum pe måna lui Dinu Patriciu, fost ministru în guvernarea FSN. Roata se învårtește.
Radu Moraru, „nașul“ de la B1, a demarat un fel de serial, ce readuce în prim-plan temele principale ale manifestației Pieței Universității, locul unde s-a cerut adevărul despre Revoluție, despre actorii loviturii de stat moscovite care au preluat elanul revoltei populare împotriva regimului comunist și a lui Ceaușescu, instalåndu-se cu sprijinul rușilor la putere, pånă astăzi.
Cu un Iliescu încă dirijor din umbră al PSD-ului, cu un Petre Roman pe post de sfetnic la vårf al PNL-ului, se poate spune că nimic nu s-a schimbat în 20 de ani, în sensul unei drepte judecăți și a unei și mai juste pedepsiri a celor vinovați de masacrele din decembrie 1989 și iunie 1990.
Agentura KGB-GRU din fruntea României
În ultimele ediții ale serialului de dăzvăluiri de la B1, au ieșit la lumină date arhicunoscute cu privire la rolul agenturii KGB și GRU în instalarea puterii feseniste, dar care capătă mai multă greutate și actualitate, venind din surse de autoritate, ca generalul Stănculescu, Cornel Dinu, Sergiu Nicolaescu, Voican etc. Un chibiț ca Tismăneanu, proaspăt numit un fel de șef al investigării guvernamentale a comunismului, misiune preluată de la Marius Oprea, colegul de partid al lui Petre Roman, s-a adăugat corului de foști pupincuriști ai lui Ion Iliescu, deveniți brusc slobozi la gură pe tema KGB-ului și implicării Moscovei în conspirația care l-a înlăturat pe Ceaușescu, lăsånd sistemul la locul său. Sistem comunist ale cărui origini și filiații sunt cu grijă ocultate chiar de către cei ca Tismăneanu, în cunoscuta tradiție orweliană a „prelucrării istoriei“.
S-a afirmat că Petre Roman a fost auzit vorbind la telefon cu rușii, cărora le-a cerut să intervină, că Iliescu a venit de månă cu generalul GRU Militaru, în timp ce Roman a fost adus de månuță de vechiul kominternist și NKVD-ist Silviu Brucan, că zeci de mii de agenți speciali ai serviciilor militare rusești au intrat în Romånia și au staționat (asta nu înseamnă că au stat degeaba!) pånă în iulie 1990, că Petre Roman a făcut figurație la așa-zisa revoluție, nicidecum altceva.
Mai rău, probabil atins de senilitate, Petre Roman s-a dat singur în gåt la una dintre emisiuni recunoscånd că efectua acțiuni de spionaj militar în Franța, pe cånd se dedulcea la bursă, în anii ‘70. Pe loc, presa l-a identificat pe Roman drept potențial KGB-ist, eventual membru al rețelei Caraman, care spiona NATO în beneficiul Moscovei. Reacțiile nu au întårziat să apară – Iliescu a spumegat la Consiliul PSD-ului, Roman l-a atacat arțăgos pe Tismăneanu, reușind chiar să spună adevărul gol-goluț, pentru o clipă, cånd îl numește impostor și îi aduce aminte de originea sa, comună de altfel cu a tatălui său, Valter Roman, prenumele său adevărat Erno Neuländer, recrutat de Komintern încă din 1931 și trimis în URSS. Erno/ Valter a condus, pentru o perioadă o oficină a NKVD, respectiv secția în limba romånă a postului de radio Moscova, unde a lucrat împreună cu Ana Pauker, Leonte Răutu și Iosif Chișinevschi. Ana Pauker s-a reîntors în Romånia îmbrăcată în uniformă sovietică, iar Valter Roman a poposit pe meleagurile noastre călătorind pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Diviziei „Horia, Cloșca și Crișan“. Traiectorie aidoma tăticului lui Tismăneanu, agent kominternist ca și mămica sa, aflați, ambii, pe statul de plată al Anei Pauker, NKVD-ista pusă de Stalin personal pe postul de mașteră sovietică peste Romånia.
„După noi vom veni tot noi…“
Familia Tismenenski – Tismăneanu se afla în vårful piramidei de cadre politice comuniste alături de alți numeroși evrei comuniști (Ana Pauker, Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu, Petre Lupu, Gheorghe Stoica, Nicolae Goldberger, Valter Roman, Ofelia Manole, Ghizela Vass – bunicuța sångeroasă a fostului coleg de partid a lui Petre Roman, Bogdan Olteanu -, Simion Bughici, Gheorghe Gaston-Marin, Silviu Brucan, Sorin Toma, Mihail Florescu, Barbu Zăhărescu etc), iar în Securitate multe din pozițiile de vårf erau ocupate de securiști evrei (Alexandru Nicolschi, Isidor Hollingher, Mișu Dulgheru, Mauriciu Ștrul, Ludovic Weiss, Tudor Sepeanu, Ștefan Koller, Wilhelm Einhorn etc). Majoritatea acestora au devenit așa-numita burghezie a Cartierului Primăverii, loc cu verdeață și multe privighetori, de unde a plecat (și s-a întors pe post de „cercetător“) și Volodea Tismăneanu, care și-a petrecut frumoasa copilărie în frumosul cartier alături de Petrică Roman.
În 1945, tăticul lui Petre Roman a fost decorat de Moscova cu „Steaua Roșie“, iar în 1948, ajunge general-maior și șef al Direcției Învățământ a Statului Major al armatei române, primind sarcina să transforme ideologic armata romånă într-o filială a Armatei Roșii. Apoi, este pus pe o poziție strategică, de ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor și membru al CC al PCR. Ulterior, devine director al Editurii Politice (transferată de Ion Iliescu în 1990 lui Gabriel Liiceanu, ideologul GDS-ului înființat de omnipotentul Silviu Brucan) și se apucă de beletristică futurologigă. Tăticul lui Petre Roman era se pare un fel de vizionar, iar panseurile sale par a se fi adeverit peste secole. Într-o carte intitulată „Secolul XX: Secolul Marilor Revoluții“, Valter Roman-Neuländer se întreba retoric: „Cine va veni după noi?“. Tot el răspundea: „După noi vom veni tot noi…“.
Treabă care, pare-se, s-a și demonstrat cu vårf și îndesat, pe spinarea romånilor.
