Acasă Actualitate Pistol mitralieră şi muniţie sustrase prin violenţă de la un militar

Pistol mitralieră şi muniţie sustrase prin violenţă de la un militar

DISTRIBUIȚI

Un militar de la Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, în seara zilei de sâmbătă, 19 martie, în timp ce executa serviciul de pază în unitate. O persoană neidentificată, cu cagulă şi înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracţie în perimetrul unităţii militare, în jurul orei 20.15, şi l-a atacat pe militar.

Militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistenţă în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare şi de un încărcător cu 30 de cartuşe.

După ce a intrat în posesia armei şi a muniţiei, agresorul a părăsit perimetrul unităţii (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunţat de urgenţă pe comandantul corpului de gardă şi pe comandantul unităţii.

Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanţa şi organele de poliţie au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicaţii şi Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale a dispus de urgenţă, la nivelul tuturor unităţilor militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază şi verificarea planurilor de pază şi apărare a obiectivelor militare.

2 COMENTARII

  1. In mai putin de o luna”meseriasi”din armata au iesit in evidenta cu trei incidende:primul a avut in primplan un elicoper cu 7 oameni la bord care dupa ce a plecat sa isi salveze un coleg pilot de MIG 29 care s-a prabusit s-a prabusit si el(elicopterul adica)si au murit totzi membri echipajului dupa care un subofiter care dirija un tanc a fost calcat de tamncul ala si a mai murit si el,Dumnezeu sa ii ierte pe totzi,dupa care stirea asta de astazi cu furtul asta de arma.

  2. @ Dacă ONU, Parlamentul European, FMI, alte organizații internaționale cu responsabilități, vor acționa pentru trimiterea în instanțe, chiar și cele ale Curții Penale Internaționale, a producătorilor de armament, pentru complicitate la distrugere și crime, luând în considerare și faptul că producția de bunuri pentru populație este autorizată dacă doar dacă bunurile realizate și vândute nu prezintă riscuri pentru siguranța și sănătatea populației, ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.