
Ministerul Justiției informează că marți a solicitat Ministerului Afacerilor Externe sprijin în vederea demarării procedurii de ocupare, de către procuror general Laura Codruța Kovesi, a postului de ministru-consilier, înalt reprezentant al Ministerului Justiției pentru relația cu Comisia Europeană.
"Marți, Ministerul Justiției a solicitat Ministerului Afacerilor Externe sprijin în vederea demarării procedurii de ocupare, de către procuror general Laura Codruța Kovesi, a postului de ministru-consilier, înalt reprezentant al Ministerului Justiției pentru relația cu Comisia Europeană pe aspectele referitoare la îndeplinirea condiționalităților stabilite în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) privind reforma sistemului judiciar și lupta anticorupție în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană", informează Ministerul Justiției (MJ).
Ca urmare, s-a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii detașarea magistratului pe o perioadă de trei ani în cadrul MAE, cerea fiind aprobată în ședința Secției pentru procurori care a avut loc la aceeași dată, marți, precizează sursa citată.
"Propunerea ministerului Justiției a avut la bază necesitatea intensificării eforturilor diplomatice pe lângă instituțiile europene, în contextul în care România se află încă sub monitorizarea CE în domeniul justiției și luptei împotriva corupției, iar nominalizarea procurorului Laura Codruța Kovesi s-a bazat pe experiența și calitățile profesionale care o recomandă pe deplin pentru ocuparea unui astfel de post", mai arată MJ.
Surse oficiale au declarat, marți seara, pentru Mediafax, că Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât detașarea la Ministerul Afacerilor de Externe a Laurei Codruța Kovesi, procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)-Biroul Teritorial Sibiu, pentru perioadă de trei ani, începând de miercuri, 3 octombrie.
Potrivit surselor citate, Kovesi urmează să ocupe o funcție pe probleme de politici aniticorupție în cadrul Misiunii României de la Bruxelles.În cursul zilei de miercuri, Kovesi s-a prezentat la MAE pentru îndeplinirea formalităților, au mai spus sursele citate.
Procurorul general al României, Codruța Kovesi, a declarat, luni, că nu exclude o candidatură pentru Direcția Națională Anticorupție (DNA) și nicio eventuală funcție ce presupune o activitate legată de Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) sau de activități anticorupție.
"Așa cum am declarat în mai multe rânduri doresc să-mi continui activitatea în calitate de magistrat. Consider că lupta anticorupție este o dimensiune importantă prin prisma MCV și a implicațiilor pe care le are pentru România", a susținut Codruța Kovesi, în cadrul unei declarații de final de mandat ca procuror general al României, susținută luni.
În cursul zile de marți, ministrul Justiției, Mona Pivniceru, a avut o întrevedere cu Codruța Kovesi, în cadrul căreia s-a stabilit detașarea fostului procuror general pe postul de la Bruxelles.
Tot atunci, Kovesi și-a lăsat cererea de înscriere pentru funcția de procuror șef al DNA, însă aceasta rămâne fără obiect ca urmare a admiterii cererii detașării sale la Bruxelles.
Mihaela Dobrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















