Senatorii PNL vor vota "categoric" pentru începerea urmăririi penale a ministrului muncii, Paul Păcuraru (PNL). La fel vor face și PRM și PD-L. UDMR, PC nu s-au hotărât, iar social-democrații își vor asculta "conștiința".
Dacă avizul va fi votat de majoritatea senatorilor, Păcuraru are toate șanșele să fie demis de președintele Traian Băsescu.
Odată cu votul de marți în cazul ministrului muncii, senatorii se vor pronunța și în privința fostului ministru al economiei, conservatorul Codruț Șereș. Președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a spus că dosarul lui Păcuraru este politic, în timp ce al lui Șereș e "beton".
Senatorii liberali au primit mandat să voteze mâine pentru începerea urmăririi penale în cazul propriului lor coleg, ministrul muncii, Paul Păcuraru. Dacă va proceda la fel ca în cazurile foștilor miniștri Tudor Chiuariu și Zsolt Nagy, președintele Traian Băsescu trebuie să îl demită din funcție și pe ministrul muncii, familiei și egalității de șanse.
Întrebat cum va vota în plen grupul senatorilor PNL în privința cercetării penale a lui Păcurau și a fostului ministru al economiei și comerțului Codruț Șereș (PC), președintele grupului PNL din Senat, Puiu Hașotti, a spus că cei 25 de colegi ai săi vor opta "categoric în favoarea începerii urmăririi penale". "Este și dorința lui Paul Păcuraru, este și decizia partidului și decizia grupului parlamentar. Categoric pentru", a declarat Hașotti.
Alături de liberali, vor mai vota "pentru" PRM și PD-L, în timp ce PSD va vota din nou "conform propriei conștiințe". Cât despre senatorii PC și UDMR, aceștia vor lua o decizie în cadrul unor ședințe de grup care vor avea loc astăzi și mâine. La grupul PC, Șereș va face o prezentare a dosarului său. Decizia finală se va lua cu votul majorității senatorilor.
Precedent
În iunie 2007, Băsescu l-a suspendat din funcție pe ministrul comunicațiilor, Zsolt Nagy (UDMR), invocând urmărirea penală începută împotriva sa în dosarul privatizarilor strategice. În decembrie 2007, ministrul justiției, Tudor Chiuariu, a demisionat în urma unei cereri trimise Guvernului de către Președinție. Motivul: DNA l-a acuzat pe acesta de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea unui avantaj patrimonial, infracțiune conexă celor de corupție.
Șeful statului, Traian Băsescu, l-a suspendat din funcție, în septembrie 2006, și pe ministrul apărării, Teodor Atanasiu (PNL), după ce au fost depuse două pl?à?íngeri penale împotriva sa.
Litera legii
Potrivit articolului 109, alin. 2, din Constituție, "numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Președintele României poate dispune suspendarea acestora din funcție. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcție."
De asemenea, art. 21 din Legea privind răspunderea ministerială spune că, "în cazul în care s-a cerut urmărirea penală împotriva unui membru al Guvernului, Președintele Rom?à?íniei poate dispune suspendarea acestuia din funcție".
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















