Acasă Actualitate Ponta: Dăncilă dă cu bani în lăutari și luni liberalii dau afară...

Ponta: Dăncilă dă cu bani în lăutari și luni liberalii dau afară pesediștii din ministere și agenții

DISTRIBUIȚI

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, duminică seară, că Viorica Dăncilă şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale alături de cei care urmează să-i ia locul.

”Mi s-a părut, eu ca prim-ministru nu am trecut nicio moţiune, dar a trecut moţiunea împotriva domnului Ungureanu, acum împotriva doamnei Dăncilă. E un moment în care te duci acasă, te pui, cum spune românul, cu picioarele în apă rece şi te gândeşti ce a fost rău. Doamna Dăncilă s-a lansat în campanie. Ştiţi, pe scenă, acolo lângă doamna Dăncilă, erau numai oamenii care urmează să îi ia locul, cum spune românul, urmează să îi ia locul. Toţi, bineînţeles. Nu s-au înţeles încă între ei cine să îi ia locul. De aceea o ţin încă pe Dăncilă până se înţeleg. Ce cauţi tu cu toată conducerea PSD-ului la petreceri? Între timp, sunt mii de oameni ai PSD-ului care spun, «Dom-le, de luni vin liberalii şi ne dau afară şi tu petreci la nunţi şi dai cu banii în lăutari». Mie mi se pare că nu au trăit în realitate şi nici după moţiune nu s-au trezit. Trăiesc într-o lume a lor paralelă, cu bani, cu putere din care îi vor trezi oamenii la vot”, a declarat Victor Ponta la România TV, duminică seară.

Totodată Ponta a precizat că ”povestea asta cu PSD care votează guvernul PNL- Orban este excelentă pentru Pro România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.