
Liderul PPMT, Toro T. Tibor, consideră că reprezentanții Jobbik ar trebui să le mulțumească președintelui României, Traian Băsescu, și premierului Victor Ponta, pentru că, în urma declarațiilor acestora din perioada 10-15 martie, formațiunea a câștigat două-trei mandate parlamentare.
Președintele PPMT, Toro T. Tibor, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă la Cluj, că Jobbik a obținut în România câteva mii de voturi, acesta fiind răspunsul comunității maghiare "față de isteria creată în mod absurd și artificial de către anumite personalități politice", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"În Ungaria, Jobbik a obținut 21 la sută din voturi, dar aici, în România, a obținut puțin peste doi la sută, câteva mii de voturi, acesta a fost răspunsul comunității maghiare față de isteria creată în mod absurd și artificial de către anumite personalități politice. Jobbik nu a avut influență în Transilvania. Jobbik a profitat și de oficiali din România care au participat la acest succes al lor. Cred că pentru vreo două-trei mandate, Jobbik trebuie să îi mulțumească lui Traian Băsescu și lui Victor Ponta, dar și altor politicieni care s-au manifestat foarte vocal în jurul zilelor de 10 și 15 martie", a spus Toro.
În 14 martie, autoritățile române au decis nepermiterea intrării în țară a unor cetățeni ungari din patru formațiuni, inclusiv Jobbik, anunța purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, care preciza că urma să fie făcute demersuri pentru ca aceștia să fie declarați indezirabili,
"În urma activității de evaluare a riscului la adresa ordinii publice și a securității naționale, în conformitate cu dispozițiile legale a legislației comunitare, autoritățile române competente au luat decizia instituirii unor măsuri preventive în vederea preîntâmpinării unor evenimente de natură a afecta ordinea publică și securitatea națională. Astfel, au fost instituite măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României și s-a solicitat instanței competente declararea ca indezirabili pentru un număr de cetățeni ungari, care desfășoară în țara noastră activități cu caracter extremist în favoarea organizațiilor Noua Gardă Ungară, Mișcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor și Jobbik", declara Dajbog.
Purtătorul de cuvânt al MAI spunea că s-a stabilit "cu certitudine că aceștia sunt implicați în activități de natură a justifica măsurile dispuse în condițiile legii".
Referitor la președintele Jobbik, Vona Gabor, purtătorul de cuvânt al MAI spunea că nu poate furniza informații, pentru că pe rolul Ministerului Public se află, în faza implementării, o cauză penală.
Președintele Traian Băsescu le-a transmis, în 13 martie, un mesaj politicienilor maghiari care se anunțau în număr mare în România în următoarele zile, că "oricine poate fi cu ușurință expulzat în plin sejur de pe teritoriul României, dacă nu respectă legile și Constituția".
șeful statului îi avertiza pe politicienii maghiari "să aibă în vedere că statul român nu va tolera mesaje care să contravină Constituției României".
"Obiectivul nostru este că oamenii politici maghiari să nu utilizeze perioadele de campanie electorală pentru a face declarații care contravin Constituției României, statului de drept și comportamentului unui oaspete pe teritoriul altor țări", spunea Traian Băsescu.
Președintele i-a transmis un mesaj și liderului Jobbik, Vona Gabor: "Să fie convins domnul președinte al Jobbik că îi știm foarte bine activitatea politică".
Tot Traian Băsescu declara, anterior, că solicită Guvernului și Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezența membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept "extremist".
"Cred că e timpul să punem capăt acțiunilor acestui partid pe teritoriul României, și cer public Guvernului și Parlamentului să se emită act normativ prin care prezența pe teritoriul României a membrilor și liderilor acestui partid să fie interzisă. Este un partid extremist", spunea Băsescu.
Ulterior, premierul Victor Ponta declara că Ministerul de Interne îl poate declara pe liderul Jobbik drept persoană indezirabilă pe teritoriul României dacă președintele Traian Băsescu, ca șef al Consiliului Suprem de Apărare a țării, avizează procedura.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















