Acasă Actualitate Președintele Iohannis despre adoptarea modificărilor la Codul penal: este inadmisibil cum a...

Președintele Iohannis despre adoptarea modificărilor la Codul penal: este inadmisibil cum a transformat PSD procedurile parlamentare

DISTRIBUIȚI

Președintele Klaus Iohannis a condamnat adoptarea Codului penal în Camera Deputaților și a anunțat că va contesta atât modificările la Codul penal, cât și pe cele aduse Codului de procedură penală.

„Astăzi s-a votat în Parlamentul României Codul Penal – o modificare sau, ca să fiu mai exact, mai multe modificări la Codul Penal.

Doresc să comentez pe scurt acest eveniment, pe care îl consider de-a dreptul revoltător. Este, pur și simplu, inadmisibil cum a transformat PSD procedurile parlamentare și cum se acționează în ziua de azi în Parlament. Ceea ce se întâmplă în aceste zile se numește dictatura majorității și este profund dăunătoare democrației.

Avem o sumedenie de politicieni în România care clamează că noi trebuie să dăm mai mult atenție Parlamentului. Pentru asta, în primul rând, Parlamentul trebuie să-și dea atenția cuvenită.

PSD a trecut în timp record Codul Penal prin Parlament, cu un simulacru de dezbatere în Camera Deputaților, și acest lucru este profund dăunător.

PSD a reușit în scurt timp să distrugă demnitatea actului de legiferare. A reușit în scurt timp să transforme dezbaterile din Parlament într-o dezbatere lipsită de transparență, cu un rezultat previzibil. Se trece cu tăvălugul peste argumentația Opoziției.

Asta despre procedură. Despre conținutul Codului Penal modificat voi avea o prezentare mai lungă atunci când voi contesta la Curtea Constituțională acest act normativ. De asemenea, este bine de știut că și Codul de Procedură Penală, la care m-am referit acum câteva zile, este în pregătire pentru a fi contestat la Curtea Constituțională.

Modificările care s-au făcut, în bună măsură, sunt fie inutile, fie chiar toxice sau dăunătoare, și am de gând să folosesc toate instrumentele constituționale pentru a contesta aceste două acte normative, Codul Penal și Codul de Procedură Penală.

Mulțumesc!”

1 COMENTARIU

  1. ESENTA ROMANIEI:
    DRAGNEA NU VREA SA PLECE DIN FUNCTIE SI DIN VIATA CA PROSTUL.
    TARICEANU SI TOADER LUPTA PENTRU EL!
    ASTA MAI E TARA? E TILIORMAN BA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.