Acasă Actualitate Președintele PSD al CJ Sibiu, condamnat la un an închisoare

Președintele PSD al CJ Sibiu, condamnat la un an închisoare

DISTRIBUIȚI

Fostul deputat PSD Ioan Cindrea, în prezent președinte al Consiliului Județean Sibiu, a fost condamnat definitiv de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție la un an de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că și-a angajat nelegal soția la biroul său parlamentar.

Curtea Supremă a respins ca nefondat apelul declarat de Cindrea și a menținut condamnarea la un an de închisoare cu suspendare dată în decembrie 2014 de un alt complet de judecată de la aceeași instanță.

Ioan Cindrea a fost trimis în judecată în iunie 2014 de procurorii Parchetului General, dosarul fiind deschis în urma unei sesizări a Agenției Naționale de Integritate.

Potrivit sesizării, în perioada octombrie 2009 — februarie 2011, în calitate de deputat, Ioan Cindrea a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a soției sale, Amalia Cindrea, și a avizat contractul individual de muncă încheiat cu aceasta, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru el în cuantum total de 35.061 lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.