Acasă Actualitate Prietenul lui Cioroianu, așteptat cu brațele deschise de polițiștii români

Prietenul lui Cioroianu, așteptat cu brațele deschise de polițiștii români

DISTRIBUIȚI

Ministrul de externe, liberalul Adrian Cioroianu, ar putea avea ocazia să îl sărute din nou pe obraz pe infractorul Costică Argint. Președinte al Asociației romilor refugiați politici din Italia, Argint, arestat luni seara pentru șantaj, ar putea

fi reținut de polițiștii români numai dacă autoritățile italiene decid să îl extrădeze, situație în care ar intra sub incidența mandatului internațional de arestare emis în urmă cu mai mult timp pe numele său.

Să trăiască dom' Argint!

Simpatia exagerată a ministrului de externe, Adrian Cioroianu, față de un infractor căutat de Interpol s-a manifestat anul trecut, pe 7 noiembrie, atunci când Cioroianu s-a aflat la Roma alături de premierul Călin Popescu Tăriceanu, după ce românul Romulus Mailat a fost acuzat de uciderea unei italience. Potrivit unor imagini surprinse de televiziuni, Cioroianu și Argint s-au salutat și chiar sărutat amical pe obraji. "Să-l salut pe domnul ministru", spunea Argint, iar Cioroianu îi răspundea: "Să trăiască dom' Argint", după care l-a sărutat pe obraz.

Infractor

În 2002, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, pe numele lui Costică Argint a fost emis mandat de urmărire internațională. După alți cinci ani, în iunie 2007, la solicitarea Tribunalului Vrancea, a fost emis mandat internațional de arestare. Argint a obținut în Italia în 2006 statutul de refugiat politic, dar are de ispășit în România 3 ani și jumătate de închisoare.

Încarcerat

Argint a fost arestat luni seara la Tivoli (în apropiere de Roma, n.r.), pentru acuzația de șantaj și tentativă de șantaj. El a fost reținut împreună cu un om de afaceri italian, în casa mamei complicelui. Cei doi sunt încarcerați în penitenciarul de la Mammagialla (provincia Viterbo, regiunea Lazio, n.r.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.